După 15 ani de activitate în slujba fenomenului baschetbalistic, Cristian Achim, antrenorul CS Municipal Oradea a primit în cadrul Galei Baschetului Românesc trofeul pentru "Cel mai bun antrenor în 2010". După primirea distincţiei, profesorul Cristian Achim a acordat un interviu site-ului Federaţiei Române de Baschet, în care a punctat câteva din aspectele ascensiunii sale.

- Aţi primit această distincţie pentru prima dată în cariera dumneavoastră de antrenor...

- Da, aşa este! M-am bucurat foarte mult pentru acest premiu. Am fost foarte fericit, dar în acelaşi timp şi foarte surprins. Mulţumesc celor care m-au desemnat, oamenilor care au avut încredere în mine de-a lungul timpului, jucătorilor mei şi, nu în ultimul rând, managerului Şerban Sere, care m-a adus la echipa din Oradea.

- Aţi adus vorba de echipa şi de jucătorii dumneavoastră. Sunteţi pe locul cinci in Divizia A. Care este secretul?

- Suntem pe un loc bun, dar mai este mult până în play-off. Totul se bazează pe organizare, începând de la club, până la echipă şi la jocul prestat. Cred foarte mult în aceste aspecte şi, de asemenea, consider că aceste rezultate vin după o muncă susţinută. Suntem pe locul cinci, fără un buget de proporţii, iar raportului investiţii - rezultate cred că este excepţional.

- Ce model de antrenor aţi avut?

 - Nu am avut un model anume. Am încercat să învăţ cât mai multe lucruri de la toţi antrenorii cu care am lucrat. Trebuie să-l menţionez pe domnul Dumitru Evulet Colibaba, de la care am învăţat foarte multe în timpul Colegiului de Antrenori pe care l-am absolvit. La Gala Baschetului m-am întâlnit cu dumnealui şi m-a intrebat dacă îmi amintesc de domnia sa. I-am spus că mai potrivit ar fi fost să întreb dacă dumnealui işi aminteşte de mine! M-a marcat mai apoi foarte mult domnul Marius Bărbulescu, un antrenor cu care am lucrat la Sportul Studenţesc. Îmi aduc aminte şi acum că aveam nişte discuţii interminabile cu dumnealui în lungile deplasări pe care le făceam cu trenul spre Oradea sau Cluj. Eram uimit la vremea aceea că ştia foarte multe noutăţi...

- Aveţi ca obiectiv să ajungeţi  antrenorul naţionalei sau să antrenaţi în străinătate?

- Tot timpul am fost adeptul paşilor mici. Mi se pare foarte important să pleci de jos. Nu cred că se poate realiza nimic peste noapte. Am început la minibaschet şi am ajuns în Divizia A. Mi-a plăcut foarte mult să cresc jucători. Încerc să mă perfecţionez cât mai mult, iar atunci lucrurile vor veni de la sine. Munca unui antrenor nu este una de opt ore, ca în oricare alt domeniu. Câte nopţi nedormite şi ce zbucium este în sufletul unui antrenor, numai un om de sport ştie!

- Unii antrenori mizează pe ofensivă, alţii sunt adepţii defensivei. Care este filosofia dumneavoastră?

- Nu gândesc în acest fel. Din punctul meu de vedere, ambele faze sunt importante. Mi se pare însă fundamentală "chimia echipei". Fiecare jucător are plusuri şi minusuri. Esenţial pentru un antrenor este să scoată plusurile din fiecare jucător.