Cristian Achim, după a patra victorie consecutivă - "Diferenţa s-a făcut în primul sfert"
Rezultatul de la Târgu Mureş confirmă că pretenţiile CSM-U Oradea la trofee sunt îndreptăţite în acest sezon. Antrenorul Cristian Achim este de părere că avantajul luat în primul sfert s-a dovedit decisiv pentru victoria echipei sale, chiar dacă în ultima repriză BC Mureş s-a apropiat la doar un punct.
O piatră de încercare
"Acest meci a constituit o piatră de încercare pentru noi, chiar dacă mulți vor spune că noi deja am câștigat pe terenul Stelei. A fost un prilej pentru a vedea unde ne situăm, cum suntem ca echipă, să vedem ce putem și ce nu putem să facem, în mod special împotriva unei echipe bune, cu jucători periculoși și a unei săli foarte frumoase, așa cum am mai remarcat și în alte ocazii. Consider că pe ansamblu am fost echipa mai bună și am obținut un succes meritat. Am avut un prim sfert foarte bun, acolo unde cred că s-a făcut diferența, deoarece ne-am desprins devreme și am forțat adversarul să alerge după rezultat", consideră Achim.
Antrenorul orădean a vorbit şi despre momentele mai delicate de la sfârşitul sfertului trei şi începutul celui de-al patrulea. "Mi s-a confirmat părerea că BC Mureș are în componență foarte mulți jucători cu valoare individuală deosebită. Am avut un avantaj consistent pe care l-am irosit aproape în întregime. Mureșul a revenit pe niște coșuri de trei puncte datorate calității și inteligenței acestor jucători și bineînțeles antrenorului care îi pregătește. M-am temut exact de capacitatea jucătorilor echipei adverse de a puncta cu generozitate în acțiuni succesive. Vreau să-mi felicit jucătorii, chiar dacă în anumite momente nu am executat ceea ce ar fi trebuit. Pe de altă parte, este de înțeles, întrucât avem cea mai nouă echipă, cea mai modificată formulă de echipă de când sunt eu antrenorul ei. Mă bucur că în această situație suntem la un bilanț de trei victorii din tot atâtea meciuri", a mai spus antrenorul CSM-U Oradea.
"Ne-au dominat sub panou"
Lituanianul Audrius Prakuraitis a găsit greu explicaţii pentru eşecul echipei pe care o pregăteşte. "Nu ştiu de ce am fost atât de apatici în prima repriză. Oamenii de sub panou nu au reuşit mai nimic în acest meci. Nu i-am văzut niciodată aşa. Ne-am temut de aruncările lor de trei puncte, dar până la urmă ne-au bătut sub panou. Câteodată băieţii nu au înţeles apărarea. Oradea a meritat din plin victoria. Am avut şi avem probleme la interior şi la exterior. La început Oradea a fost o nucă foarte tare în apărare. Am vorbit la vestiar cu băieţii, fiecare trebuie să ne asumăm o parte din vină, inclusiv eu. Toată lumea trebuie să înţeleagă anumite lucruri, ori noi nu am înţeles multe la început. Aştept mai mult de la străinii noştri", a afirmat Prakuraitis la conferinţa de presă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.