Controale medicale pentru antrenori?
Preşedintele Comisiei Tehnice a Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Rădulescu, a declarat, că, după gestul nervos al lui Sorin Cârţu la Basel, ia în calcul introducerea unor controale medicale de specialitate pentru antrenorii care activează la nivel înalt.
"Regret gestul inadminisibil comis de Sorin Cârţu la meciul de la Basel, cu atât mai mult cu cât este în totală contradicţie cu întreaga sa carieră de antrenor şi cu pasiunea sa enormă pentru fotbal. Ne vom gândi, în cadrul Comisiei Tehnice, la unele măsuri care trebuie luate în acest sens, pentru generaţiile viitoare de antrenori. De exemplu, am putea stabili introducerea unor controale medicale periodice de specialitate", a spus Rădulescu.
În minutul 77 al partidei Basel - CFR Cluj, antrenorul formaţiei române, Sorin Cârţu, a lovit cu pumnul şi cu piciorul unul dintre geamurile băncii de rezerve, spărgându-l.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.