Direcția Națională Anticorupție (DNA) a început urmărirea penală in rem cu privire la rezilierea contractului dintre Federația Română de Fotbal (FRF) și Victor Pițurcă, fără ca fostul selecționer al echipei naționale să achite despăgubiri.

Mititelu a făcut plângere

Patronul FC Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat,că el a făcut plângerea la DNA împotriva preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, legat de rezilierea contractului fostului selecţioner Victor Piţurcă, precizând că este vorba de abuz în serviciu în acest caz. Mititelu este convins că preşedintele FRF va fi condamnat indiferent dacă decizia de modificare a contractului fostului selecţioner Victor Piţurcă a fost sau nu aprobată de către Comitetul Executiv.

"Eu am fãcut plângerea la DNA împotriva lui Burleanu. Pentru că ar fi trebuit să-i ia banii lui Piţurcă, care a luat cinci milioane de euro, şi el l-a lăsat să plece aşa... Chiar dacă a fost sau nu a fost trecută decizia de a modifica acel contract al lui Piţurcă prin Comitetul Executiv, tot va face puşcărie. Burleanu a păgubit Federaţia Română de Fotbal cu cel puţin un milion de euro. E vorba de o infracţiune de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. În plus, eu suspectez că e vorba şi de corupţie, dar nu am dovezi. Bănuiesc că s-a plătit o sumă de bani la negru", a declarat Mititelu.

Urmăriţi penal

"În acest moment a fost începută urmărirea penală in rem, însemnând că, în cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea vinovăţiei şi identificarea persoanelor responsabile pentru săvârşirea unor potenţiale fapte penale", precizează DNA.

Fără aprobarea Comitetului Executiv

Răzvan Burleanu este acuzat că i-a reziliat contractul lui Victor Piţurcă fără a avea aprobarea Comitetului Executiv al FRF. Burleanu a recunoscut că, înainte de partida din 11 octombrie 2014, cu Ungaria, din preliminariile Campionatului European din 2016, a semnat cu Victor Piţurcă o anexă la contract prin care selecţionerul renunţa la clauza de a fi despăgubit în cazul în care e dat afară, iar federaţia la cea prin care ar fi primit 500.000 de euro dacă antrenorul pleca de bună voie. Membrii Comitetului Executiv al FRF nu au votat, în şedinţa din 27 octombrie 2014, rezilierea contractului fostului selecţioner Victor Piţurcă, decizia de încetare a colaborării cu tehnicianul nefiind supusă aprobării, deoarece a fost asumată de preşedintele Răzvan Burleanu. Acesta a spus că prin rezilierea contractului, Victor Piţurcă nu va putea avea pretenţii în ceea ce priveşte o parte din prima de calificare la Euro-2016.  Victor Piţurcă a plecat de la echipa naţională a României la 16 octombrie 2014, fostul selecţioner semnând un contract cu  Al Ittihad, la conducerea căreia se află şi în prezent. La gruparea saudită, Piţurcă are un salariu anual de două milioane de euro.