Concursuri de spadă la Arena "Antonio Alexe"
Trei competiţii de spadă, Campionatul Naţional individual masculin, Superliga Naţională şi Memorialul "Cornelia Ille", ultima rezervată veteranilor, sunt programate astăzi, mâine şi duminică la Arena "Antonio Alexe", cu începere de la ora 09.00.
"Chiar dacă avem o echipă tânără şi aproape complet remaniată, ne propunem să ne păstrăm titlul de campioană a ţării în Superligă. La individual, dorim de asemenea să câştigăm titlul naţional, sau eventual să obţinem două medalii", a afirmat antrenorul emerit al CSM Oradea, Nicolae Ille. Din echipa orădeană fac parte Tardi Otto, Tardi Zsolt, Tardi Zoltán, Andrei Timoce, Robert Rigo. În Superligă concurează CSM Oradea, CS Satu Mare, CSU Târgu Mureş, CSA Steaua, CSU Craiova, LPS Craiova şi două echipe din Divizia A. Altfel, Memorialul "Cornelia Ille" va debuta mâine, de la ora 13.00.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.