Cinci baschetbalişti orădeni, la lotul Under-15
Sâmbătă şi duminică, la sala de sport a Colegiului Tehnic "Traian Vuia" s-a desfăşurat un trial de baschet, în vederea alcătuirii lotului naţional Under-15 (copii născuţi în 1993-1994).
Timp de două zile, 33 de copii veniţi din Oradea, Satu Mare, Timişoara, Arad, Deva, Sfântu Gheorghe, Cluj-Napoca şi Braşov au participat la programele de antrenament gândite şi puse în practică de unul dintre cei doi antrenori ai lotului, prof. Alin Cureş. Să spunem că în aceeaşi perioadă, la Iaşi s-a desfăşurat un trial identic, la încheierea celor două acţiuni, cei 33 de sportivi rămaşi în cursă urmând să participe la un cantonament după încheierea căruia se va definitiva componenţa finală a lotului Under-15. Printre cei prezenţi la "Vuia" s-au numărat şi şase jucători orădeni, toţi componenţi ai echipelor de juniori II şi III LPS Bihorul, cinci dintre ei fiind opriţi în lotul lărgit. Este vorba de Sabin Gherdan, Radu Tebieş, Călin Chereji, Robert Kosa şi Krausz Andreas, doar Ştefan Varga nereuşind să-l convingă pe antrenorul naţionalei. Sâmbătă, sportivii au efectuat un antrenament axat pe probe fizice, pentru ca, după-amiază, antrenamentul să se axeze pe probe tehnico-tactice. Ieri dimineaţa, s-a desfăşurat un meci între cei prezenţi, la finalul căruia prof. Alin Cureş a definitivat lista cu cei 17 baschetbalişti care vor participa la faza a doua a trialului.
(M.C.)



Comentarii
Nu există nici un comentariu.