CF Bihorul Beiuş - Vulturul Dobreşti 12-0 - Festival de goluri
Stadion: Francisc Matei
Spectatori: aproximativ 150
Marcatori: Lezeu 7, 19, 27, Ban 13, 43, 44, 67, Silaghi 23, 42, Mândru 61, Micle 64, 75
Remarcaţi: Ban, Lezeu, Micle, D. Toma
CF Beiuş: Odobasianu - Fărcanea (55 Pirtea), S. Olteanu, Şerb, D. Toma, Mihoc (37 Nistor), Lezeu (60 Micle), Silaghi, Mândru (78 Liber), Briciu (46 Bocoiu), Ban.
Antrenor: Ciprian Carţiş.
Dobreşti: I. Coita - I. Anca, V. Covaci (62 L. Covaci), Buluş (46 M. Dume), Paşca (46 G. Dume), Libgurar, F. Anca, I. Dume, Spin, V. Coita, F. Dume.
Antrenor: Florin Dume.
Arbitri: Sztanyik Andrei - la centru, Claudiu Galea şi Vasile Silaghi, toţi din Oradea.
Observator AJF: Viorel Vancea.
Beiuşenii s-au jucat de-a "şoarecele şi pisica" în meciul cu cei din Dobreşti, iar scorul astronomic (12-0) putea fi şi mai mare, dar Ban, Bocoiu, Fărcanea şi Mândru au ratat copilăreşte.
De remarcat totuşi şi plăcerea de a juca a oaspeţilor, care au avut şi ei două şanse de a marca golul de onoare. În ciuda diferenţei de valoare dintre cele două grupări, lidera seriei a III-a din Liga a V-a a luat jocul în serios, fapt pentru care a fost răsplătită cu aplauze de fanii săi. Cele mai apreciate goluri au fost cele înscrise de Silaghi (42) - lob de la 8 metri, Lezeu, cel mai bun de pe teren (28) - şut puternic în vinclu de la 18 metri şi Micle (64), cel mai tânăr din echipă (15 ani), care, după o pasă lungă a lui Olteanu, a driblat totul şi de la 12 metri a finalizat cu un şut plasat. La CF Bihorul Beiuş, care a ajuns la 16 victorii din tot atâtea meciuri disputate, nu a jucat Ghiţă Tăut, plecat la muncă în Danemarca.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.