Micii practicanţi ai karateului tradiţional din zona Ardealului vor fi angrenaţi la sfârşitul săptămânii într-un concurs organizat la Oradea de clubul UAMT - Univeristatea Agora şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Bihor. A treia ediţie a Cupei ISROM va avea loc la sala de sport a Universităţii şi se adresează copiilor şi juniorilor III, individual şi pe echipe.

Oradea va fi reprezentantă de patru cluburi, UAMT Agora, Fudoshin, Todome şi Dragonul. La concurs şi-a anunţat prezenţa şi sensei Dan Stuparu 7 DAN, preşedintele Federaţiei Române de karate tradiţional, care în ultima zi va susţine şi un stagiu tehnic. Sâmbătă, de la ora 11.00, vor avea loc preliminariile, iar după amiază, de la ora 15.00 se vor desfăşura semifinalele şi finalele la copii II şi III. Duminică, de la ora 11.00, este prevăzută deschiderea festivă, urmată de finalele la copii I şi juniori III. Primii clasaţi vor fi răsplătiţi cu diplome, echipament sportiv şi cupe. "Obiectivul nostru este de a câştiga cupa cuvenită celei mai bune echipe şi de a califica un număr mare de sportivi la Cluj. Concursul constituie şi un criteriu de calificare la faza naţională, în care vor accede primii opt clasaţi la individual şi ocupantele primelor 4 locuri la echipe", a comentat antrenorul emerit Pavel Vancea, de la CS UAMT - Universitatea Agora Oradea.