Cele două echipe care și-au asigurat promovarea în Divizia A a baschetului european feminin la U18 sunt naționalele Ungariei și Estoniei. Reprezentativa statului vecin a învins categoric Letonia cu scorul de 84-57 în timp ce estoniencele au trecut de selecționata Israelului cu 63-58.

Meciul dintre Estonia și Israel a fost foarte atractiv și asta deoarece în ultimul sfert, jucătoarele din Orientul Mijlociu au reușit un parțial de 11-1 dându-le mari emoții balticelor care totuși, în cele din urmă, s-au impus la 5 puncte diferență după ce au controlat întreaga partidă. Evidențiatele jocului au fost Tatjana Razguliajeva marcatoare a 18 puncte şi Kadri Lass cu 13 puncte, 21 de recuperări, 4 pase decisive şi 3 intercepţii pentru învingătoare, și Shir Levy cu 12 puncte pentru învinse. Ceea de-a doua semifinală a fost fără istoric, Ungaria depășind clar reprezentativa Letoniei cu 84-57, câștigând fiecare sfert. Favorite în această dispută, maghiarele au învins asigurându-și promovarea în primul eșalon baschetbalistic european fără să fi cunoscut înfrângerea. Din echipa țării vecine s-a evidențiat Dorottya Nagy cu 18 puncte și 12 recuperări şi Bernadett Horvath care a terminat cu 17 puncte şi 6 pase decisive, în timp ce de la baltice, Vineta Birina a fost din nou cea mai bună totalizând 16 puncte și 9 recuperări. Reprezentativa de junioare a țării noastre a terminat turneul pe locul al 12-lea dintr-un total de 17 echipe participante după ce a învins clar selecționata Irlandei cu 70-52 (20-14, 15-15, 12-15, 23-8). Din echipa noastră 3 jucătoare au marcat cel puțin 10 puncte: Gherman (11 puncte, 3 recuperări şi 3 pase decisive), Lenart (10 puncte şi 13 recuperări) şi Sfîrlea (10 puncte şi 2 pase decisive). Orădeanca Timea Peter a totalizat 4 puncte, 4 pase decisive și 2 recuperări în cele aproximativ 19 minute jucate. Aşadar tricolorele încheie competiţia cu un total de 3 victorii şi 4 înfrângeri.