Cârstea şi Halep, învinse pe zgura pariziană
După Edina Gallovits alte două românce au părăsit turneul de la Roland Garros după primul tur. Sorana Cârstea, locul 43 WTA, a fost învinsă, în runda inaugurală, cu scorul de 6-2, 6-1, după 58 de minute, de deţinătoarea trofeului, chinezoaica Na Li, cap de serie numărul 7 şi poziţia a şaptea în ierarhia mondială. Nici Simona Halep, locul 37 WTA, nu a avut o soartă mai bună, fiind depăşită cu 6-1, 6-3, de Petra Cetkovska (Cehia), cap de serie numărul 26 şi poziţia 26 în ierarhia mondială. Halep a resimţit din plin oboseala acumulată săptămâna trecută când a disputat finala turneului de la Bruxelles. Pentru participarea la Roland Garros, Sorana Cârstea şi Simona Halep vor primi 18.000 de euro. În cursă au mai rămas trei tenismene din România. Alexandra Cadanţu va juca în compania Mariei Şarapova, cap de serie numărul 2, favorita numărul 32, Monica Niculescu, o va întâlni pe rusoaica Nina Bratşikova, iar Irina-Camelia Begu va evolua în compania franţuzoaicei Aravane Rezai, beneficiară unui wild-card.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.