A trebuit să treacă șapte etape din Liga a III-a pentru ca "alb-verzii" de la CAO să obțină prima victorie pe teren propriu, după ce etapa trecută au reușit prima izbândă în scurta lor istorie din al treilea eșalon valoric al țării.

Repriza gazdelor

Această victorie a venit într-o partidă frumoasă, viu disputată, în care cele două echipe au dominat pe rând, gazdele prima repriză iar oaspeții pe cea de-a doua.

Prima parte a jocului a coincis cu minutele de tatonare în care fazele de poartă, cam preț de vreo 20 de minute, au lipsit aproape cu desăvârșire. A fost perioada în care cele două rivale, fără a forța, s-au anihilat reciproc. Apoi treptat gazdele au trecut destul de autoritar la cârma jocului prezența lor în careul advers fiind tot mai deasă. Pe acest fond al jocului a apărut și prima mare ocazie de gol în minutul 23, când, după o lovitură de colț, Hosu trimite cu o energică lovitură de cap, balonul ajungând aproape de rădăcina barei, de unde mingea a revenit în careu, dar reluarea lui Ioviță a fost deviată în corner de Barabaș. Apoi a venit minutul 25 și odată cu acesta prima fază controversată a meciului. În acel minut, Hosu a scăpat singur cu balonul la picior, pe zona centrală ușor stânga, iar portarul Barabaș a ieșit în afara careului la circa 25 de metri de propriile buturi și l-a luat pe sus ''cu fulgi cu tot'' pe atacant. Când toată lumea se aștepta, ca arbitra acestei partide, să scoată cartonașul roșu, era o fază iminentă de gol, doamna Klein mărinimoasă, scoate doar galben în corul de proteste al gazdelor! În această parte a jocului alb-verzii au mai avut câteva oportunități de-a marca cele mai importante fiind, poate, șutul lui Lezeu de la 20 de metri central ('37) reținut de Barabaș. Sau lovitura lui C. Roșu de la 25 de metri din lateral stânga, care se îndrepta spre vinclul porții, însă Barabaș are din nou o intervenție uimitoare. În prima parte a jocului echipa din Sânmartin nu s-a prea apropiat de poarta gazdelor și a trebuit să vină penultimul minut al reprizei ca să consemnăm prima lor ocazie, ce-i drept uriașă, la poarta ''vulturilor verzi''. În minutul 44, în urma unei lovituri de colț, balonul ajunge în 7 metri la fundașul Lupșe, iar acesta cu o lovitură bine plasată de cap îl direcționează sub transversală, însă portarul Verdeș se înalță, plutind peste toți și deviază în mod miraculos, mingea în bară, de aici ricoșând în lateral.

Oaspeții mai activi

Dacă în prima parte CSC Sânmartin a jucat mai modest, toată lumea bănuind că și-a spus cuvântul oboseală acumulată în meciul din cupă, în partea a doua a jocului, în mod surprinzător, cei care au condus ostilitățile în teren fiind chiar ei! În minutul 59 apare a doua fază controversată a meciului, la 20 metri de poarta gazdelor. Fundașul Lupșe are un atac întârziat la balon, talpa ușor ridicată a acestuia se oprește pe glezna lui Letan, jucătorul resimțindu-se minute în șir, el acuzând și o lovitură la umăr în căzătură. Din nou arbitra întâlnirii nu scoate decât cartonaș galben pentru o fază la care culoarea acestuia trebuia să fie mult mai ‘’întunecată’’! A fost partea de joc în care CSC Sânmartin a avut câteva oportunități de-a marca cum a fost șutul lui Sorian din minutul 62 care a trecut pe lângă vinclul porții sau reluarea puternică a lui Sfârlea de la 20 de metri, după ce balonul a fost respins din careu de fundașii alb-verzi în urma unui corner, dar mingea a fost reținută prompt de ‘’Minu’’ Verdeș. În minutul 80, după o centrare venită din partea stângă, Suciu prelungește cu capul pe spate balonul trecând din nou periculos de aproape de vinclul porții ‘’vulturilor verzi’’! După o perioadă de joc în care gazdele nu au reușit să pună presiune pe poarta oaspeților, într-un sfârșit, în minutul 82, după o centrare a nou intratului Dobrescu, Hosu alunecând nu reușește să introducă mingea în plasă. Același Dobrescu a fost la originea fazei care a dus la marcarea unicului gol al întâlnirii un minut mai târziu. Dobrescu a pornit, cu balonul sub control, din partea dreaptă a evitat câțiva adversari și a trimis pe poziție viitoare pentru puștiul R. Ardelean, care venea lansat din urmă. Acesta a pătruns în careu și a trimis inteligent, un șut nu prea tare, ușor lobat spre colțul lung mingea poposind în plasa laterală. A fost o execuție de jucător experimentat, pornită din piciorul unui copil de 17 ani, care a asigurat primele trei puncte din seria de foc începută cu această partidă! Chiar dacă, poate, a evoluat puțin mai modest sâmbătă, decât de obicei, pentru această execuție matură consider că Ardelean este jucătorul meciului, chiar dacă acest titlu l-ar fi meritat și alții, cum ar fi neobositul Letan, de pildă. Mai rămâne de menționat că linia de fund, cu Alin Panti în actuala formulă, pare mai flexibilă, jucând aproape fără greșeală.

După această victorie muncită, CAO așteaptă miercuri, de la ora 14.00, vizita echipei CSM Satu Mare, pentru jocul restant din etapa a V-a, în timp ce echipa din Sânmartin va fi gazdă în meciul cu Gloria Bistrița, sâmbătă, de la ora 14.00.

CAO Oradea: Verdeș –Cr. Copil, Mintaș, Panti, Ioviță, Letan, Ardelean (88 Urbanovschi), Lazăr (46 Cherman), Roșu, Lezeu (78 Dobrescu), Hosu (88 Costea). Antrenor: Florin Farcaș, Dorin Mihuț și Vlad Ghețe.

CSC: Barabaș – Fl. Pop, Lupșe, Pintea, Arsene, Habakuk, Sorian, R. Pop, Ban (58 P. Suciu), Baciu (46 Sfârlea), Sg. Pop (74 Dardai). Antrenor: Cosmin Bodea și Ciprian Fiter

Arbitri: Andrea Klein – la centru; Petrică Ionuț Câmpeanu (ambii din Cluj-Napoca), George Suciu (Câmpia Turzii)  - asistenţi. Observatori FRF: Constantin Făniță și Romeo Malac (ambii din Timișoara).