Campioni ai scrimei româneşti vin la Oradea - Mihai Covaliu şi Ana Maria Brânză, demonstraţie pentru orădeni
Federaţia Română de Scrimă va organiza la Oradea un eveniment la care vor participa cei mai mari sportivi români ai acestui sport. Această demonstraţie la care vor lua parte marii campioni români urmează să aibă loc la începutul lunii viitoare.
Scopul acestui eveniment care urmează să se desfăşoare în mai multe oraşe din ţară este acela de a atrage tinerii şi copiii către acest sport. La evenimentul care este programat pentru data de 6 septembrie, printre aţii, urmează să susţină demonstraţii Ana Maria Brânză şi Simona Gherman, precum şi sabrerii Tiberiu Dolniceanu şi Mihai Covaliu, după cum a declarat antrenorul orădean Nicolae Ille. În afara exerciţiilor demonstrative, toţi marii campioni care vor fi prezenţi la acest eveniment vor oferi autografe, vor împărţi cadouri copiilor şi se vor fotografia cu aceştia. Într-o altă ordine de idei, secţia de scrimă a CSM Oradea care curpinde 13 sportivi (fete şi băieţi), împreună cu antrenorul Nicolae Ille, se află într-un stagiu centralizat în staţiunea Stâna de Vale. Antrenamentele au drept scop pregătirea fizică pentru noul sezon competiţional. „Ne aflăm la început de pregătiri. Acestea decurg destul de bine, încercăm să ne punem cât mai bine la punct şi din punct de vedere fizic pentru sezonul care va urma", a declarat antrenorul Nicolae Ille. Prima competiţie ofcială la care vor participa sportivii CSM-ului va fi trofeul Cupa României ce se va desfăşura la începutul lunii octombrie. Până atunci componenţii echipei de scrimă vor participa la câteva concursuri amicale dintre care se pot menţiona cele de la Craiova şi Bucureşti. Orădeanca Bianca Benea urmează să reprezinte România la circuitul european de cadeţi ce se va desfăşura la mijlocul lunii septembrie în Serbia. La aceeaşi competiţie este foarte probabil să ia parte şi Anna Handleri şi Andreea Tufan, după cum a declarat antrenorul Nicolae Ille.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.