Fedraţia Română de Culturism şi Fitness împreună cu ACS Gym Mar Strong organizează Campionatul Naţional Masters de culturism, body fitness, bikini fitness şi bodybuilding clasic, ediţia 2014. Competiţia care se adreseză sportivilor cu vârste peste 35 de ani femei, şi peste 45 de ani bărbaţi se va desfăşura sâmătă, 24 mai, la Casa de cultură a sindicatelor din Oradea.

Concursul va începe la ora 16.00, întrecerile desfăşurându-se pe 13 categorii. În prealabil, cântarul oficial va fi la ora 10.00, iar şedinţa tehnică la ora 12.00. Cele 13 categorii vor fi următoarele: culturism masters 40-49 ani (70 kg, 80 kg, 90 kg şi +90 kg), culturism masters 50-59 ani (80 kg şi +80 kg), culturism masters 60-65 (open), culturism masters +65 ani (open), master women bikini fitness +35 ani (open), master women body fitness 35-44 (open), master women body fitness +45 ani (open), master men clasic bodybuilding 40-49 ani (open), master men clasic bodybuilding +50 ani. Aşadar, toţi iubitorii acestui sport sunt aşteptaţi sâmbătă, 24 mai, de la ora 16.00, la Casa de cultură a sindicatelor, intrarea spectatorilor fiind liberă.