FC Bihor a suferit a doua înfrângere în amicalele susţinute în această iarnă. Evoluând la Cluj-Napoca, pe terenul CUG, în faţa campioanei României, CFR, orădenii au fost bătuţi la scor, gazdele impunându-se cu 5-0 (3-0). Fiind un meci amical programat cu o săptămână înaintea reluării Ligii I la fotbal, tehnicianul gazdelor, Alin Minteuan, a început jocul cu o formulă care ar putea fi folosită şi săptămâna viitoare, în meciul din deplasare cu Victoria Brăneşti.

Prima ocazie a meciului le-a aparţinut orădenilor, în minutul 3: lansat în adâncime, golgeterul Markus a şutat din alergare de la circa 16 m, dar Nuno Claro a plonjat şi a respins balonul în corner. O fază asemănătoare s-a petrecut peste trei minute la cealaltă poartă, Fildan reuşind să reţină şutul expediat de Bastos. În minutul 8, Gabi Mureşan şutează puternic de la 22 m, iar Fildan reţine de la rădăcina barei. Scorul a fost deschis de un orădean, legitimat însă la CFR: Gabi Mureşan a şutat balonul a ricoşat la Hora, care nu l-a iertat pe Fildan (1-0). În minutul 16 Deaconescu a şutat puternic de la 35 m, obligându-l pe Nuno Claro să plonjeze şi să respingă în lateral. Peste patru minute, De Zerbi profită de o eroare a defensivei orădene şi marchează cu un şut din interiorul careului (2-0). În minutul 36, Nicoară centrează de pe stânga, De Zerbi îi aranjează excelent balonul cu pieptul lui Hora, care din poziţie ideală nu găseşte spaţiul porţii. Cu şapte minute înainte de pauză, Peralta a pasat pe culoar pentru Bastos, acesta a pătruns şi, de la circa 12 m, l-a învins pe Fildan (3-0). Bastos ratează prima ocazie a reprizei secunde, Fildan respingând în corner şutul acestuia, din alunecare. În minutul 72, De Zerbi întoarce un balon pentre Bastos, şutul acestuia fiind respins în bară de Fildan. În minutul 70, Gabi Mureşan a trimis o "bombă" de la circa 25 m, balonul a "muşcat" balonul în faţa lui Fildan şi s-a oprit în plasa porţii (4-0). Peste patru minute, portarul orădenilor parează şutul expediat pe colţul scurt de Cristi Bud. La faza următoare, Cristi Bud îl lansează excelent pe grecul Kapetanos, care pătrunde în careu şi marchează primul său gol în tricoul clujenilor (5-0). Cu un minut înainte de final, orădenii puteau marca golul "de onoare", dar lovitura de cap a lui Deaconescu, după un corner executat de Sorian, a trimis balonul puţin pe lângă poartă.

Marcatori: Hora 12, De Zerbi 20, Bastos 38, G. Mureşan 70, Kapetanos 75

CFR: Nuno Claro (46 Amadio) - Maftei (70 Creţu), Cadu (70 Nuno Diogo), Ionuţ Rada (70 Mocanu), Edimar (70 Panin) - Hora (70 Sergiu Buş), Gabi Mureşan (79 Batin), Peralta (70 Kivuvu), Nicoară (52 Emanuel Kone) - De Zerbi (70 Cristi Bud) - Bastos (70 Kapetanos).

Antrenor: Alin Minteuan

FC Bihor: Fildan - Moraru, Muscă, Oltean, Iuhasz - Chiş, Deaconescu, Sorian - Florean, Markus, Cigan. Au mai intrat: Coroian, Bîrză, Danci, Fl. Pop şi Hering. Antrenor: Gheorghe Ghiţ.

Chiar dacă au pierdut la scor, tinerii jucători orădeni pot învăţa multe din jocul cu campioana, iar antrenorul Gheorghe Ghiţ mai are timp să lucreze la corectarea "problemelor" până la startul sezonului oficial de primăvară. FC Bihor va mai susţine un meci amical, sâmbăta viitoare, probabil cu CF Bihorul Beiuş, pe teren propriu.