Luceafărul Felix a abordat mecul de Cupa României cu rezerve şi juniori de la echipa secundă şi nu mult a lipsit să elimine FC Bihor, care a jucat cu majoritatea titularilor pe Stadionul "Iuliu Bodola". Experimentala formaţie a "luceferilor" a pierdut la loviturile de departajare, scor 3-5 (1-1, 2-2), dar l-a mulţumit pe antrenorul principal Călin Moldovan.

Chiar dacă Luceafărul nu s-a calificat în faza următoare, Călin Moldovan nu a regretat faptul că a utilizat mulţi jucători tineri, menajând titularii pentru partida de campionat cu FC Argeş. "Felicit jucătorii care au intrat pe teren. Chiar dacă a fost un meci oficial, am apărut în teren cu foarte mulţi jucători tineri. De altfel, una dintre priorităţile noastre este şi creşterea acestor copii. Au demonstrat cu prisosinţă că putem să avem încredere în ei. Putem să avem, astfel, speranţe, iar într-un scurt timp ei vor reprezenta viitorul Luceafărului. Cum sâmbătă începe campionatul, am încercat să ne prezentăm şi astăzi destul de bine, dar să avem şi jucători proaspeţi pentru prima etapă. E clar că gazdele au avut un plus de experienţă, de maturitate, dar copiii noştri, împreună cu seniorii, nu au fost cu nimic mai prejos, s-au ridicat la nivelul aşteptărilor. E adevărat, putem să câştigăm în timpul regulamentar, dar tot aşa puteam să-l şi pierdem. Păcat pentru copii, câţiva dintre ei au plâns în vestiar după loteria penalti-urilor", a declarat antrenorul principal. Contra lui FC Bihor, Luceafărul a utilizat opt jucători cu vârste cuprinse între 17 şi 19 ani (Sergiu Ghilea, Mintaş, Haş, Lăscan, Cr. Jurca, Cornea, I. Pantea, Hosu). Bucuros pentru calificare, Gheorghe Ghiţ a fost nemulţumit de faptul că echipa sa a fost nevoită să joace şi prelungiri, în condiţiile în care duminică are meci foarte greu la Mioveni. "În prima repriză am avut multe ocazii, pe care nu le-am fructificat şi am ajuns până în prelungiri, lucru pe care nu ni-l doream în perspectiva meciului de duminică din campionat, cu CS Mioveni. Dar, ce să facem, Cupa României este o competiţie specială, cu surprize. A fost primul joc oficial, au existat unele greşeli, pe care sper să le eliminăm şi să fructificăm mai mult ocaziile pe care nu le creăm", a afirmat antrenorul principal al FC Bihor.

Echipele cu care formaţiile bihorene se vor duela în prima etapă de campionat s-au duelat şi ele în Cupă. Meciul a fost dezechilibrat, CS Mioveni, care a utilizat o formulă apropiată de cea de bază, învingând cu 6-0 o echipă FC Argeş, alcătuită din rezerve.