Pugilistul român Lucian Bute şi-a apărat cu succes pentru a şasea oară titlul mondial IBF la categoria supermijlocie, după ce l-a învins prin KO în repriza a noua pe americanul Jesse Brinkley, într-un meci disputat la Centre Bell din Montreal. Lucian Bute, în vârstă de 30 de ani, are acum în plamares 27 de victorii la profesionişti, 22 prin KO, şi nicio înfrângere, iar Brinkley, în varstă de 34 de ani, a obţinut 35 de victorii (22 prin KO) şi a suferit 6 înfrângeri.

În repriza a cincea, Bute l-a trimis la podea pe Brinkley, însă americanul a fost salvat de compatriotul său, arbitrul de ring, care l-a numărat şi practic l-a ajutat să ajungă la finalul rundei. Brinkley a fost numărat şi în repriza a opta, când a avut nevoie de prezenţa medicului, deoarece sângera la arcada dreaptă. Bute l-a trimis la podea pe Brinkley în minutul 2,48 din repriza a noua, datorită unui upercut de stânga, acelaşi procedeu cu care i-a învins pe Librado Andrade şi Edison Miranda. Imediat după ce s-a ridicat, el a fost transportat la spital. În cele opt reprize, Bute s-a impus cu 10-9 în patru şi cu 10-8 în alte două. În două runde (a patra şi a şaptea) a fost declarat învingător Brinkley, cu 10-9.
"A fost greu la început, nu reuşeam să-mi intru în ritm. Apoi antrenorul mi-a spus să atac mai mult cu upercutul, iar tactica a funcţionat. Brinkley a boxat cu mult curaj şi asta m-a surprins. Este ca şi cum aş fi câştigat de trei ori prin KO în acelaşi meci. Nu credeam că se va ridica după ce a căzut prima oară, a fost o lovitură solidă, mi-am simţit mâna cum a traversat corpul său. După ce a căzut a doua oară, avea nasul spart. L-am atins puternic cu mâna stângă, dar s-a ridicat. În repriza a cincea l-am lovit atât de tare la ficat că am crezut că i l-am mutat din loc. Când era la podea, părea să sufere foarte tare şi am crezut că am câştigat. Însă nu, el s-a ridicat. Am luat şi eu ceva lovituri, este adevărat, mai multe decât de obicei, dar acest băiat a fost extrem de tenace şi curajos. Acum sunt pregătit pentru orice adversar", a declarat Bute.
În aceeaşi gală, alţi doi pugilişti români au repurtat victorii. Adrian Diaconu l-a învins la puncte pe americanul Omar Sheika, într-un meci desfăşurat pe parcursul a zece reprize, la categoria semigrea, iar Jo Jo Dan a câştigat prin KO în în faţa argentinianului Andres Pablo Villafane, într-un meci contând pentru categoria semimijlocie.