Ministrul MECTS, Daniel Funeriu, a declarat ieri că bugetul total pentru Tineret-Sport în 2010 va fi de 356 milioane de lei, bugetul federaţiilor sportive naţionale fiind suplimentat cu 20 milioane de lei, prin amendamentul aprobat de Comisiile de Buget-Finanţe, şi ajungând la 73 de milioane lei. Banii pentru sport sunt însă mai puţini decât în 2009.


Suma destinată federaţiilor sportive va fi, însă, cu 22 de milioane lei mai mică decât în 2009. "În 2006 s-au acordat 57 milioane de lei, în 2007 - 59, în 2008 - 70, în 2009 - 95, iar în acest an e vorba de 73 de milioane de lei. Sub nivelul din 2009, dar peste cel din 2008. Sper că va trece şi în Parlamentul României", a spus Funeriu, care a adăugat că sportului îi va reveni 75 la sută din banii componentei Tineret-Sport.