Doi dintre jucătorii care nu mai intră în vederile conducerii tehnice şi administrative pentru partea a doua a campionatului, Cătălin Bucur şi Ciprian Străuţ, şi-au încheiat conturile cu FC Bihor.

Bucur, aflat în pregătiri cu Gloria Buzău, a acceptat rezilierea contractului scadent la 30 iunie 2010, cu condiţia ca până la data respectivă gruparea orădeană să-i achite 2.000 de euro, jumătate din banii pe care-i mai avea de primit. Bucur avea un salariu brut de 1255 de euro. "Şi lui Străuţ, care s-a dus la Fortuna Covaci, trebuie să-i achităm aceeaşi sumă, dar urmează să cădem de acord asupra termenului de plată", a spus directorul sportiv Vladimir Tămaş. Contractul lui Străuţ era de 1800 de euro brut/lună.

Ceilalţi, chiar dacă se antrenează cu alte echipe sau cu formaţia satelit, reclamă restanţe salariale pe 3-4 luni, depunându-şi memorii la Federaţia Română de Fotbal (FRF). Până şi Opriceană sau Cosma, care şi-au reziliat angajamentele cu FC Bihor, au pârât clubul orădean la FRF pentru neplata a două salarii. Până acum, citaţii au venit pentru patru din cei opt jucători care s-au adresat FRF. "Am fost citaţi în cazurile Dianu, Lupaşcu, Tânc şi Ban, dar am cerut o amânare şi vom afla când am fost reprogramaţi. Fiecare are dreptul să-şi ceară drepturile financiare, iar în măsura posibilităţilor le vom satisface", susţine preşedintele Ioan Lucian.