Brazilienii n-au rupt gura târgului
Văzută printre favoritele la câştigarea Cupei Mondiale, Brazilia a debutat marţi seara în Africa de Sud, învingând Coreea de Nord, cu 2-1 (0-0), în cel de-al doilea meci din Grupa F. În meciul care a deschis grupa, Coasta de Fildeş şi Portugalia au remizat (0-0).
Brazilienii s-au instalat din primele minute în jumătatea nord-coreeană, dar au punctat doar la impresia artistică. Chiar dacă ocaziile cu adevărat periculoase au lipsit, dominarea brazilienilor a fost cvasitotală în prima repriză, chiar dacă nord-coreenii au alergat mai mult.
Ţinând cont de apărarea exactă a asiaticilor, o fază de geniu putea duce la deschiderea scorului. Aceasta s-a produs la 10 minute după pauză, când Maicon a fost lansat pe dreapta de Elano şi fundaşul dreapta a şutat senzaţional din apropierea liniei de fund, păcălindu-l pe portarul advers (1-0). În minutul 71, Robinho i-a pasat excelent lui Elano care, venit lansat, a trimis balonul în plasă, în dreapta lui Ri Myong Guk (2-0). Nord-coreenii au marcat golul de onoare, în minutul 89, prin Ji Yun Nam (2-1).
Brazilia a reuşit o victorie meritată, după un meci pe care l-a dominat categoric, trăgând 26 de şuturi la poartă, dintre care 10 pe spaţiul porţii. Nord-coreenii au oferit o replică foarte curajoasă şi a pierdut onorabil în faţa uneia dintre cele mai bune echipe din lume.
Brazilia - Coreea de Nord 2-1 (0-0)
Marcatori: Maicon 55, Elano 72 / Ji Yun Nam 89.
Brazilia: Julio Cesar - Maicon, Lucio, Juan, Bastos - Elano (73 Daniel Alves), Melo (84 Ramires), Gilberto Silva, Kaka (78 Nilmar) - Luis Fabiano, Robinho. Antrenor: Carlos Dunga.
Coreea de Nord: Ri Myong Guk - Cha Jong Hyok, Pak Chol Jin, Pak Nam Chol, Ri Kwang Chon - Mun In Guk (81 Kim Kum Il), Ri Jun Il, Ji Yun-nam - Ahn Young Hak, Jong Tae Se, Hong Yong Jo. Antrenor: Kim Jong Hun.
Cartonaş galben: Ramires (Brazilia).
Arbitru de centru: Viktor Kassai (Ungaria).
Stadion: "Ellis Park" - Johannesburg; spectatori: 50.000.
Clasament:
1. Brazilia 1 1 0 0 2-1 3
2-3. Portugalia 1 0 1 0 0-0 1
..........................................................................................
Coasta de Fildeş 1 0 1 0 0-0 1
4. Coreea de Nord 1 0 0 1 1-2 0
Etapa a II-a:
Duminică, 20 iunie, ora 21.30: Brazilia - Coasta de Fildeş
Luni, 21 iunie, ora 14.30: Portugalia - Coreea de Nord.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.