Meciul caritabil organizat de Claudiu Keşeru şi Paul Papp la Oradea în a treia zi de Crăciun a fost unul reuşit. Microbiştii bihoreni s-au dovedit receptivi la iniţiativa jucătorilor stelişti şi au venit în număr mare la Arena "Antonio Alexe", donând 21.000 de lei.

Suma provine din donaţiile lăsate la intrarea în sală, precum şi din vânzarea tricourilor lui Keşeru, Papp sau Prunea. Din banii adunaţi 15.000 de lei vor fi direcţionaţi către copiii instituţionalizaţi de sub tutela DGASPC Bihor, iar 6.000 de lei vor merge către Fundaţia Mihai Neşu. "Mă bucur că s-a adunat o sumă importantă şi le mulţumesc celor prezenţi pentru donaţiile făcute. Acest lucru demonstrează că lumea este sensibilă când este vorba de copii cu probleme. Mi-aş dori ca această acţiune să devină tradiţională. M-am simţit mândru să văd o sală plină. Vreau să mulţumesc pentru sprijinul acordat Primăriei Oradea, Hotel Carnivals, VIP Pictures şi tuturor celor care s-au implicat", a afirmat Claudiu Keşeru. La partidă au asistat aproximativ 1.800 de spectatori.