Ocupanta locului al 6-lea în clasamentul Ligii a 4-a, CF Bihorul Beiuş, a revenit la antrenamente. Cu două noutăţi în lot, dar şi cu trei plecări în acelaşi timp, jucătorii pregătiţi de Alin Popa şi Gheorghe Carţiş au făcut exerciţii fizice necesare reacomodării cu efortul la prima şedinţă de pregătire din acest an.

Având drept obiectiv clasarea în partea superioară a clasamentului, CF Bihorul Beiuş a revenit din vacanţă pentru a pregăti sezonul de primăvară. Cu un lot format din 23 de jucători, dintre care mulţi aflaţi la vârsta junioratului, echipa beiuşeană se va pregăti la baza proprie neexistând resursele financiare necesare pentru un cantonament.

Au plecat 3, au venit 2

Cele două noutăţi consemnate în acest moment sunt Dereş, venit de la Poiana Budureasa, şi Mihuţa, de la CSO Ştei. În continuare sunt aşteptaţi să sosească mai mulţi jucători de la o echipă din Oradea, câţiva dintre aceştia probabil urmând a fi folosiţi la echipa de juniori pregătită de acelaşi Alin Popa şi care se află pe primul loc al clasamentului şi îşi propune să se califice la fazele naţionale ale competiţiei. În ceea ce priveşte plecările, CF Bihorul Beiuş s-a despărţit de Briciu, Sârb şi Merce, ultimul plecat la muncă în Anglia. Beiuşenii au stabilite câteva jocuri amicale interesante. Aceştia vor întâlni în meciuri de pregătire pe FC Bihor, Olimpia Salonta, CSO Ştei şi CS Oşorhei. La prima şedinţă de pregătire, la care a asistat şi preşedintele Ionel Bondor, au fost prezenţi 23 de jucători: Odobasianu, Magda, Pavel, Dan, Satmary, Dereş, Bogdan, Foghiş, Mihoc, Cr. Lezeu, Toma, Laza, Dumbrăveanu, Mihuţa, Iştoc, Nistor, Turle, Al. Lezeu, Mândru, Miklo, Silaghi, Ban şi Micle. Primul joc oficial al beiuşenilor este cel din 16-mile Cupei României (faza judeţeană) cu Vulturul Dobreşti, ce va avea loc pe 1 martie.