Cu ocazia ultimei activități organizate în 2021 de secția de Ashihara Karate a Clubului Sportiv Bihorul Beiuș, reputatul antrenor Sensei Ghiță Toderici a făcut un scurt bilanț al activității și performanțelor obținute de sportivii săi pe parcursul întregului an.

Interlocutorul nostru a precizat că în 2021 a lucrat cu circa 60 de sportivi legitimați, dintre care în jur de 15 cu viză anuală, aceasta fiind solicitată doar pentru cei care au participat la competiții. Pe lângă cei menționați, de-a lungul anului s-au mai adăugat și aproximativ 40 de practicanți de Ashihara Karate încă nelegitimați.

Cât privește palmaresul secției de Ashihara Karate a clubului beiușean, Sensei Ghiță Toderici a subliniat că acesta s-a îmbogățit cu încă zece medalii, dintre care opt naționale și două mondiale.

Rezultatele excelente ale sportivilor beiușeni au fost obținute în cadrul celor trei competiții majore organizate în România pe parcursul anului 2021: campionatele naționale de Kata și Kumite, ambele desfășurate la Brașov, primul în 6 iunie și al doilea în 18 și 19 septembrie, precum și cel mondial, de la București, din perioada 3-7 noiembrie.

La Naționalele de Kata de la Brașov, luptătorii beiușeni au obținut trei medalii: aur, prin Robert Igaș, care, la numai doisprezece ani, a câștigat categoria „-14 ani”, menținându-și titlul de campion național; bronz, prin Anamaria-Ioana Mihale, la categoria „-16 ani” și argint la echipe „-18 ani”, în componența Robert Igaș, Anamaria-Ioana Mihale și George Bat.

Campionatul Național de Ashihara Karate – proba Kumite a însemnat nu mai puțin de cinci prezențe pe podium pentru elevii lui Sensei Ghiță Toderici. Astfel, Ioana-Teodora Voiț a devenit vicecampioană națională la categoria „-18 ani”, în timp ce Bianca Schmadl și Carla Horge (ambele la categoria „-16 ani”), Carla Toma (la „-12 ani”) și Gabriel Toderici (Seniori, „-90 kg”) s-au întors de la Brașov medaliați cu bronz.

În fine, beiușenii au contribuit cu două medalii la locul I pe națiuni ocupat de România la Mondiale, una de argint, obținută de Ioana Voiț, la Kumite (categoria „-18 ani, -60 kg”) și alta de bronz, câștigată de Robert Igaș în concursul individual de Kata (categoria „Cadeți”).

Cu ocazia examenului de sfârșit de an, au fost premiați cei mai valoroși karateka beiușeni din 2021, iar ordinea a fost următoarea: Ioana-Teodora Voiț, vicecampioană mondială și națională (locul I), Robert Igaș, campion național și „bronz” la Mondiale (locul II), George Bat și Anamaria Mihale (locul III).

Având în vedere condițiile speciale impuse de pandemie, Sensei Ghiță Toderici a ținut să răsplătească și prezența constantă la antrenamente, premianții acestei categorii fiind, nu întâmplător, cam aceiași din clasamentul celor mai buni sportivi ai anului. Pe primul loc s-au situat Ioana-Teodora Voiț și Robert Igaș, ambii integraliști la antrenamente, urmați de Anamaria Mihale, pe locul doi și de Nicolas Toderici și George Bat, pe trei.

La finalul interviului acordat, Sensei Ghiță Toderici a declarat că principalele obiective din 2022 vor putea fi atinse numai dacă sportivii săi vor fi sănătoși și disciplinați, prezenți la sală și, mai ales, dacă vor rămâne o familie unită – antrenori, sportivi și familiile acestora. Totodată, antrenorul beiușean nu a exclus posibilitatea organizării unui campionat național de Kata la Beiuș, idee susținută și de Shihan Nicu Dascălu, directorul Departamentului de Ashihara Karate din cadrul Federației Române de Arte Marțiale și fost campion mondial.