În cel de-al doilea meci din Grupa B a preliminariilor Campionatului European de anul viitor (Divizia B valorică), reprezentativa de baschet a României a obţinut o nouă victorie, impunându-se în faţa naţionalei similare a Albaniei cu scorul de 93-74 (38-44).


În partida de la Tirana, tricolorii n-au avut o viaţă uşoară contra ambiţioasei echipe a Albaniei, la pauza mare gazdele având un avantaj de 6 puncte (44-38). În ultimele două sferturi, Nicoară şi coechipierii săi au evoluat mai determinaţi şi au reuşit să întoarcă rezultatul, obţinând a doua victorie în tot atâtea meciuri. Astfel, naţionala pregătită de americanul John Neumann a mai bifat un succes după cel obţinut în urmă cu trei zile, contra Suediei (70-54). Şi de această dată, orădeanul Titus Nicoară (foto, echipament albastru) a avut o prestaţie excelentă, contribuind din plin la succesul naţionalei, baschetbalistul născut la Oradea (actualmente legitimat la Gaz Metan Mediaş) fiind, alături de Mihai Silvăşan, cel de-al doilea coşgeter al echipei tricolore. O evoluţie bună a avut-o şi Lazar Laszlo, jucătorul echipei CSM Oradea înscriind 2 puncte şi reuşind câteva recuperări sub cele două panouri.
Au punctat pentru formaţia României: Silvăşan 17, Nicoară 16 puncte, Drăguşin 13, Moldoveanu 12, Dumitrescu 10, Mandache 8, Chetreanu 8, Căpuşan 7, Lazăr 2.
Următoarele meciuri ale tricolorilor sunt: pe 17 august, cu Azerbaidjan (la Timişoara), pe 21 august, cu Belarus (la Minsk). Partidele retur ale acestor patru meciuri disputate de tricolori în 2010 se vor desfăşura anul viitor.
Noua campanie de calificare în primul eşalon european va fi ultima de acest fel, având în vedere că FIBA Europe a anunţat că pentru CE din 2013 se va schimba sistemul de calificare, fără două divizii valorice, după ce numărul echipelor participante a fost mărit de la 16 la 24. Câştigătoarea fiecăreia din cele trei grupe, plus echipa cu cea mai bună linie de clasament de pe locul secund vor evolua apoi în Turneul Final Four, finalistele urmând să promoveze în Divizia A valorică.