În cel de-al treilea meci din cadrul turneului play-off, locurile 7-8, formaţia CSM Universitatea Oradea s-a impus la limită, scor 56-55 (20-17, 10-7, 12-15, 14-16), în faţa echipei Rapid Bucureşti. Astfel, gruparea pregătită de Adriana Niculescu şi- asigurat locul VII în ierarhia finală a Diviziei A, depăşindu-şi performanţa de anul trecut, când a încheiat sezonul pe locul VIII.

După primele două confruntări, rezultatul era egal, ambele echipe valorificându-şi avantajul terenului propriu. Dacă orădencele au câştigat la doar trei puncte primul meci, rapidistele s-au impus destul de lejer în al doilea meci, astfel că al treilea meci, de la Oradea, devenea decisiv. Chiar şi lipsite de aportul celor două jucătoare americance (Brown şi Barkley), orădencele au reuşit să joace cu multă ambiţie în partida disputată duminică dimineaţă la Arena "Antonio Alexe", câştigând in extremis un meci extrem de palpitant. Dacă în prima jumătate gazdele au fost la conducerea întâlnirii, după pauză, pe fondul oboselii şi al unei pregătiri fizice precare, orădencele au cedat iniţiativa, rapidistele recuperând punct după punct. Însă, cu multă dăruire şi ambiţie, orădencele şi-au păstrat avantajul minim, câştigând meciul, reuşind astfel să se claseze pe un meritoriu loc VII în ierarhia naţională.
CSM U: Gavra 14, Tămăşdan, Ulica, Sărăcuţ, Sabău 5 (1x3), Ţigan, Vlaicu 7, Adi 11, Ardelean 19 (2x3). Antrenori: prof. Adriana Niculescu (principal), prof. Ioana Croitoru (secund)
Rapid: Otrocol 3 (1x3), Pavel 15 (1x3), Burlakova 8, Perţa 13, Ştefan 1, Ene, Constantin 15 (1x3). Antrenor: Dan Militaru