La trei zile după ce FC Bihor s-a impus pe teren propriu în faţa formaţiei "Poli" Timişoara (scor, 3-1), cele două echipe s-au întâlnit din nou vineri seară, de această dată pe Stadionul "Dan Păltinişanu". Bănăţenii au reuşit să-şi ia revanşa, impunându-se la limită, scor 1-0 (0-0). Unicul gol al partidei a fost marcat de Goga, în minutul 57.

Faţă de partida disputată la Oradea, timişorenii au fost mai activi în ofensivă, însă nu au fost destul de concentraţi la finalizare. Canicula a afectat vizibil ambele echipe.
După un şut trimis peste poartă de Ricketts (6) de la circa 11 m, orădenii îşi trec şi ei o ocazie de gol, în minutul 12: "vitezistul" Bîrză îl depăşeşte pe Scutaru, dar nu-l poate învinge pe Pantilimon, care reţine în doi timpi. În continuare, Fildan îşi face datoria, intervenind în faţa lui Goga (15), respectiv Nikolic (17). În minutul 21, Chiş şutează de la marginea careului de 16 m, dar Pantilimon plonjează şi respinge în corner. Finalul primului mitan este dominat de gazde, Goga (39 - şut în Fildan şi 42 - Fildan acordă corner) şi Nikolic (41 - şut la colţul lung, puţin pe lângă poartă).
În debutul reprizei secunde, Ricketts ratează două ocazii, după care Goga (56) şutează de la circa 22 m, dar Fildan scoate de sub transversală. În minutul 57, omniprezentul Goga avea să marcheze unicul gol al partidei, el trimiţând în plasă din 6 m, după un balon respins de Fildan (1-0). Până la final s-a mai consemnat o singură ocazie de gol, Pogacsics (82) reuşind să agaţe balonul trimis lobat de Popa.
"Poli": Pantilimon - Luchin, Ghionea, Scutaru, Sepsi - Ricketts, Bourceanu, Tameş, Curtean - Goga, Nikolic. Au mai evoluat: Axente, Rocha, Zăgrean, Iovan, Popa, Antrenor: Dusan Uhrin jr.
FC Bihor: Fildan - S. Oltean, Muscă, Deaconescu, Diarra - Chiş, Danci, Selagea, Birtalan - Sulea, Bîrză. Au mai jucat: Pogacsics, Fl. Pop, Mărkuş, Moraru, Hering, Petrache, Lupu, Sorian, Blănaru, Coroian, P. Achim, Ţoca şi M. Popa. Antrenor: Gheorghe Ghiţ.