Cel mai important meci din cadrul etapei a 20-a a Seriei a 5-a din Liga a III-a se dispută astăzi de la ora 17.00 la Reghin. Este duelul primelor două clasate care, în eventualitatea unui succes al orădenilor, va elucida într-o mare măsură echipa care va promova în eşalonul al doilea la finele sezonului.

 

Dacă bihorenii pregătiţi de Dan Dobai au obţinut succese pe linie în acest sezon de primăvară, echipa din Reghin nu o duce foarte bine. Avântul a debutat cu un eşec la Zalău, iar în ultimele două etape nu a reuşit să câştige, remizând 0-0 pe teren propriu cu Unirea Jucu şi 2-2 în deplasare cu Unirea Dej. În ciuda acestor semieşecuri, echipa din judeţul Mureş este redutabilă pe teren propriu fiind neînvinsă în actuala ediţie de campionat. Avântul marchează foarte mult acasă (21 goluri) şi încasează foarte puţin (3). Din cele 9 jocuri disputate, gazdele de astăzi s-au impus de 8 ori şi au remizat o singură dată. Mai mult, este singura formaţie care a reuşit să-i învingă pe „luceferi”, 3-2 chiar la Sînmartin în turul campionatului. În acelaşi timp, echipa pregătită de Dan Dobai nu a pierdut niciodată în meciurile din deplasare astfel că se anunţă un duel pe viaţă şi pe moarte. În eventualitatea unui succes, Luceafărul s-ar distanţa la 7 puncte faţă de principala contracandidată la promovare. În cazul unei înfrângeri, orădenii se vor menţine în poziţia de lider, dar ecartul faţă de a doua clasată se va reduce la doar un punct. Partida va fi arbitrată de Marian Barbu din Făgăraş, asistat de Mihai Ionescu din Argeş şi Constantin Pantilimonescu din Ploieşti.

 

Alte partide din runda a 20-a: CS Iernut - CSM Sighetu Marmaţiei; Industria Galda - AFK Miercurea Ciuc; AFC Odorheiu Secuiesc - Unirea Dej; ASF Comuna Recea - Unirea Jucu. Toate se dispută astăzi de la ora 17.00. FC Zalău - Luceafărul Bălan* 3-0.

Clasament

1. Luceafărul         19      14      4        1        46-13           46

--------------------------------------------------------------------------------------------

2. Avântul Reghin  19      13      3        3        37-15           42

3. CSM Sighet       19      12      2        5        37-15           38

4. Unirea Jucu        19      10      7        2        35-16           37     

5. Industria Galda  19      12      1        6        38-27           37     

6. Miercurea Ciuc  19      9        2        8        22-21           29

7. Sănătatea Cluj    19      8        3        8        29-31           27     

8. ASFC Recea     19      8        2        9        33-32           26

9. CS Oşorhei       19      7        3        9        21-27           24

10. CS Iernut         19      6        5        8        25-30           23

11. Unirea Dej        19      6        3        10      23-31           21

12. Odorhei 19      4        2        13      16-40           14

13. FC Zalău         19      3        4        12      12-35           13

14. Luceafărul Bălan*      19      0        1        18      14-55           1

* Luceafărul Bălan s-a retras după încheierea turului şi va pierde meciurile rămase de disputat cu 0-3.

**Promovează în Liga a II-a echipa de pe primul loc şi nu mai retrogradează nicio echipă.