Înaintea unui meci cu risc maxim, oficialii FC Bihor au precizat că vor fi luate măsuri drastice împotriva celor care depăşesc limita fair-play-ului.

"Actele de violenţă fizică şi verbală vor fi imediat stopate pe stadionul nostru. Cei care vin la meci să se comporte civilizat, altfel vor fi evacuaţi din arenă. Vrem ca bunicii noştri, părinţii, mamele, fraţii, surorile, copiii să poată sta liniştiţi în tribune", susţine preşedintele Ioan Lucian. Declaraţia vine şi într-un moment în care oficialul orădean este în conflict deschis cu galeria Bulldogs, condusă de Nicu Gheorghiţă. "Scandări de genul "demisia" nu vor fi sancţionate atâtat timp cât nu vor fi însoţite de injurii şi obscenităţi", a precizat Lucian.