Divizionara A de handbal masculin CSM Oradea va disputa, la finele acestei săptămâni, două jocuri de verificare în compania formaţiei CSM Bucureşti, câştigătoarea Seriei B din liga secundă, grupare care va lupta la rându-i pentru un loc în Liga Naţională cu Universitatea Galaţi. Întâlnirile cu echipa bucureşteană se vor desfăşura sâmbătă, respectiv duminică, în ideea că la aceleaşi ore, dar o săptămână mai târziu, formaţia pregătită de Sebastian Tudor va disputa jocurile decisive de baraj cu Universitatea Craiova. Formaţia orădeană a defilat în acest sezon de liga secundă, asigurându-şi primul loc şi prezenţa la barajul de promovare cu mult timp înainte de încheierea sezonului. Cu un lot alcătuit din jucători experimentaţi (Munea, Leu, Taşcă, Mateiaş, Simeria, Roauă), dar şi din tineri de perspectivă, talentaţi şi dornici de afirmare, alături de care şi-au făcut loc şi câţiva juniori promiţători provenind de la CS Activ Oradea, echipa orădeană pare pregătită să abordeze dificilul baraj cu oltenii, sperând să readucă bucuria în inimile suporterilor orădeni care-şi doresc să revadă formaţia favorită în luptă cu marile forţe ale handbalului autohton. Visul poate deveni realitate, dar nu va fi uşor, adversarul fiind unul la fel de puternic şi bine pregătit pentru a forţa promovarea în eşalonul de elită.