Românul Victor Hănescu a fost amendat cu 15.000 de dolari pentru "comportament nesportiv" şi "lipsă de combativitate", după ce a scuipat în direcţia unor spectatori, vineri, în setul decisiv al meciului cu germanul Daniel Brands, din turul III al competiţiei, au anunţat organizatorii.

 

Meciul lui Victor Hănescu, din turul III de la Wimbledon, s-a terminat la scorul de 6-7, 6-7, 7-6, 6-3, 3-0 în favoarea lui Brands, când românul s-a retras, după ce în setul trei a avut patru mingi de meci. În setul cinci, Hănescu a încercat să tragă de timp după ce a acuzat probleme medicale în setul patru, pentru a-i forţa pe arbitri să amâne partida pentru sâmbătă. Aceste gesturi ale lui Hănescu nu au fost pe placul publicului londonez care a început să îl susţină şi mai puternic pe Brands, locul 98 ATP. După ce la începutul gameului trei din setul decisiv Hănescu a fost penalizat de arbitru pentru comportament nesportiv, camerele care transmiteau meciul l-au surprins pe sportivul român înjurând în limba română mai mulţi spectatori. După ce i-a cerut arbitrului partidei să intervină pentru calmarea spiritelor, iar acesta nu a făcut-o, Hănescu a făcut intenţionat patru greşeli de picior, după care s-a îndreptat spre centrul terenului. Hănescu a întins mâna spre arbitru pentru a anunţa că renunţă la meci. Acesta, vizibil mirat de hotărârea sportivului român, nu a întors gestul şi l-a căutat din priviri pe supervizorul partidei. Ulterior, Hănescu l-a salutat pe Brands, iar publicul a izbucnit în urale că sportivul german a acces în optimile de finală de la Wimbledon.