Cu doar 10 zile de pregătire, Crişul Aleşd a devansat graficul iniţial al jocurilor amicale, acceptând solicitarea celor de la Alparea pentru un joc şcoală disputat pe terenul II al bazei sportive Aleşd. Rezultatul meciului a contat mai puţin în raport cu ideile şi obiectivele urmărite de antrenorii celor două echipe de Liga a IV-a.

Pe lângă confruntarea jucătorilor, am asistat şi la un "duel verbal" al antrenorilor Viorel Domocoş şi Sorin Cigan, care şi-au apostrofat sau încurajat jucătorii. Jocul, încheiat la egalitate (1-1), s-a desfăşurat într-un ritm alert, jucătorii încercând să-i convingă pe antrenori că merită locul de titulari în meciurile oficiale. Din păcate, această atitudine a dus şi la intrări mai tari, soldate cu accidentări, spre disperarea antrenorilor. Cu o pregătire fizică superioară, acumulată timp de 3 săptămâni, şi un meci de pregătire în avans, oaspeţii au încheiat în avantaj prima repriză prin golul lui Lascu (35). În partea secundă, însă, gazdele au echilibrat jocul şi au egalat prin I. Ivan (55), demonstrând că au potenţial şi că prin muncă şi disciplină pot avea rezultatele scontate în meciurile oficiale. Am remarcat şi la oaspeţi tendinţa de întinerire a lotului de jucători, obiectiv ce se circumscrie unui proiect de creare a unei echipe de perspectivă, aşa cum a declarat primarul şi artizanul acestei echipe, Ioan Pop.

Crişul: Ciursaş - Dejeu, Cătană, Hiriţ, Vancea - Bot, Teodorescu, Kovesdi, Balogh - Fogarasi, Cărbunaru. Au mai jucat: Barabaş, Balint, I. Ivan, Madar, Bulzan, Popa, David, Chira, Rocska.

Antrenor: Viorel Domocoş

Tricolorul: Puşcău - Iova, Bot, Marincău, Bruchental, Pereţ, Tătar, Iancu, Galiş, Lascu, Mitra. Au mai intrat: Danciu, Hulea, Suciu, Belea, Balint, Andronic

Antrenor: Sorin Cigan.