Ajunsă în "16-imile" Cupei României după ce a eliminat după prelungiri două echipe de liga a III-a, CSC Sânmartin şi Arieşul Turda, FC Bihor nu are ocazia de a întâlni o echipă de top din primul eşalon, aşa cum probabil şi-ar fi dorit majoritatea microbiştilor. Totuşi, formaţia orădeană se va confrunta cu o grupare de tradiţie din fotbalul românescu, Universitatea Cluj.

Se joacă la Oradea

Mai mult ca sigur, partida se va juca la Oradea, data urmând să fie stabilită curând. Jocul va fi programat în 24 sau cel mai probabil 25 septembrie, întrucât pe 22 septembrie U Cluj evoluează în Liga I cu CSU Craiova. "Ne jucăm șansa noastră. Ar fi bine să jucăm acasă, ca stadionul să fie din nou plin ca altădată. Așteptăm ca toți cei care iubesc fotbalul bihorean să fie alături de echipă", a declarat Viorel Nemeș, președintele FC Bihor, echipă care are un început slab de campionat, cu doar un punct acumulat în două meciuri cu nou promovate, Fortuna Poiana Câmpina (1-3) şi Şoimii Pâncota (1-1).

Ogăraru se gândeşte la trofeu

A noua în campionat după şapte etape în care a înregistrat câte două victorii şi egaluri, precum şi trei înfrângeri, Universitatea Cluj speră să ajungă în fazele superioare ale popularei competiţii. De două săptămâni de pregătirea "şepcilor roşii" se ocupă George Ogăraru, care l-a cooptat în staff-ul său şi pe orădeanul Mihai Neşu, în postura de analist video. "Sunt mulţumit de tragerea la sorţi, în primul rând prin prisma faptului că jucăm într-o localitate apropiată Clujului şi nu vom petrece foarte mult timp pe drum între două meciuri de campionat. Cred că e şi un meci simbolic, având în vedere că iată, la câteva zile după ce Mihai Neşu a acceptat să facă parte din staff-ul nostru, jucăm în oraşul său. Vom trata acest meci cu seriozitate maximă. Vorbim de un trofeu important, iar Universitatea nu a mai câştigat Cupa din 1965. Ar fi extraordinar să punem un nou trofeu în vitrină", a comentat antrenorul principal al "studenţilor". Şi conducerea administrativă a Universităţii are aşteptări mari în Cupă. "Cupa României e o competiţie de tradiţie, are un farmec special. Vom face tot posibilul să ne calificăm, să mergem cât mai departe în competiţie. Niciodată nu ştii ce se poate întâmpla într-o astfel de competiţie", a spus preşedintele Vlad Munteanu pentru site-ul oficial al clujenilor.

Programul complet al jocurilor:

CS Mioveni - Astra Giurgiu

CFR Cluj - Viitorul Axintele

ACS Berceni - Steaua Bucureşti

Unirea Jucu - Petrolul Ploieşti

AFC Fortuna Poiana Câmpina - Dinamo Bucureşti

ACS Şoimii Pâncota - Pandurii Târgu Jiu

Săgeata Năvodari - FC Viitorul

FC Caransebeş - CS Universitatea Craiova

FC Bihor Oradea - Universitatea Cluj

CF Brăila - Oţelul Galaţi

SC Bacău - Ceahlăul Piatra Neamţ

Chindia Târgovişte - FC Braşov

Rapid CFR Suceava - Gaz Metan Mediaş

CSM Râmnicu Vâlcea - CSMS Iaşi

Rapid Bucureşti - FC Botoşani

 ASA Târgu Mureş -CS Concordia Chiajna

Meciurile într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent. În cazul în care partida va fi televizată, iar clubul gazdă nu dispune de un stadion dotat cu instalaţie de iluminat, jocul se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată care îndeplineşte condiţiile regulamentare disputării şi televizării.