În urma disputării celor patru campionate regionale s-au stabilit cele 20 de echipe care între 12 şi 15 iulie vor juca la Bacău pentru titlul de campioană naţională la minifotbal. Clasată pe locul 2 în turneul pe care l-a organizat la Baza Tineretului, AEK Oradea a fost repartizată prin tragere la sorţi în grupa D, alături de echipe din Bucureşti, Hunedoara, Bistriţa şi Alba Iulia.
Sport
Ciclişti orădeni, în top la Moneasa Mountainbike
Antrenorul și, totodată, componentul echipei de ciclism CARCOVER RACING TEAM Oradea, Marton Blaszo, a câștigat Moneasa Mountainbike Maraton 2017, cursă rezervată profesioniștilor, în timp ce Raul Sînza s-a clasat pe locul 4.
- 04 Iulie 2017
- Citeste
Wimbledon 2017 - Patru românce calificate, una eliminată
Sorana Cîrstea, locul 63 WTA, s-a calificat, ieri, în turul secund al turneului de la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului. Cîrstea a învins-o, în runda inaugurală, scor 7-6 (4), 7-5, pe sportiva olandeză Kiki Bertens, locul 24 WTA şi cap de serie numărul 23.
- 04 Iulie 2017
- Citeste
Progress înoată spre titlu la copii - Aproape campioană după primul turneul final
Primul turneu final al Cupei FR Polo pentru copii a fost la discreţia echipei Progress Oradea, care a câştigat toate cele şapte jocuri disputate la Bucureşti. Astfel, orădenii au luat o opţiune importantă pentru cucerirea titlului naţional în cel de-al doilea turneu final, programat la Oradea, între 20-23 iulie.
- 03 Iulie 2017
- Citeste
Tenis cu piciorul - Tengo e lideră la finalul turului
Amânate în urmă cu o săptămână din cauza participării echipei Tengo Salonta în Interligă, ultimele două jocuri ale turului campionatului de futnet (tenis cu piciorul) s-au disputat la sfârşitul săptămânii trecute la sala Sándor Péter din Salonta.
- 03 Iulie 2017
- Citeste
Handbal feminin - Naţionala de tineret se pregăteşte la Oradea
Oradea a redevenit în această vară un centru de pregătire pentru naţionalele feminine de handbal. După selecţionata de senioare care s-a antrenat şi a jucat un meci oficial cu Austria, acum a venit rândul echipei de tineret să efectueze un stagiu în oraşul de pe Crişul Repede.
- 03 Iulie 2017
- Citeste
Campionatul Judeţean şi Campionatul Firmelor la minifotbal - Cele mai bune echipe au fost premiate
Echipele bihorene de minifotbal participante în Campionatul Judeţean şi Campionatul Firmelor şi Instituţiilor Publice au fost premiate de organizatorul Spiridon Baltsavias cu ocazia Campionatului Regional Nord-Vest.
- 02 Iulie 2017
- Citeste
Campionatul Regional Nord-Vest la minifotbal - AEK Oradea, a ratat trofeul
Loteria penalty-urilor nu a fost noroacoasă pentru AEK Oradea, campioana Bihorului, care a pierdut finala turneului disputat pe propriul teren în compania echipei arădene, Nedav.
- 02 Iulie 2017
- Citeste
Orădenii, cantonament în Austria - Ultimele noutăţi din lotul Luceafărului
Singura echipă bihoreană de fotbal care activează la nivelul primelor trei eşaloane ale ţării se află, începând de astăzi, în cantonament în Austria.
- 02 Iulie 2017
- Citeste
Propunere de nerefuzat pentru preşedintele AJF Bihor - Invitat la un curs UEFA
Președintele Asociației Județene de Fotbal Bihor, Radu Bitea, a fost invitat de președintele Federației României de Fotbal, Răzvan Burleanu, la un curs select UEFA, care va avea loc în perioada 6-7 iulie, la București.
- 30 Iunie 2017
- Citeste


