Ocupantele locurilor 2 şi 3 în ultima ediţie a Ligii a IV-a s-au întâlnit vineri seara într-un meci amical pe terenul din Borş.
Sport
S-a stabilit ţintarul în "fotbalul mic" - Programul primei etape
Echipele din Liga a IV-a şi a V-a şi-au aflat programul competiţional din ediţia 2019-2020. Primul eşalon valoric al fotbalului bihorean va porni la drum cu 16 echipe, iar celălalt cu 26 de formaţii repartizate în două serii (una de 12 şi alta de 14), pe criteriu geografic.
- 11 August 2019
- Citeste
Deşi promovați, roșienii continuă tot în Liga a V-a - AJF Bihor a premiat Unirea Roșia
Cu state vechi de servicii în Liga a V-a, Seria a II-a, Unirea Roșia a încheiat și acest sezon în „careul de ași”, mai precis pe locul doi, dar a câștigat și trofeul fair-play, fapt pentru care AJF Bihor a premiat merituoasa grupare din Depresiunea Beiușului.
- 11 August 2019
- Citeste
Simona Halep, în sferturi la Toronto - Joacă la noapte cu o sportivă din calificări
Simona Halep (4 WTA) s-a calificat în sferturile de finală ale Rogers Cup (Toronto, Canada), fază în care va evolua împotriva cehoaicei Marie Bouzkova (Cehia, 91 WTA). Meciul are loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, de la ora 03.30 (Digi Sport 2).
- 09 August 2019
- Citeste
Keşeru a marcat pentru Ludogoreţ
Atacantul orădean Claudiu Keşeru a marcat pentru campioana Bulgariei, Ludogoreţ Razgrad, care a făcut un pas mare spre play-off-ul Europa League, joi seara, după ce a surclasat formaţia galeză The New Saints cu scorul de 5-0, pe teren propriu, în prima manşă din turul al treilea preliminar.
- 09 August 2019
- Citeste
Primele meciuri oficiale - Şase meciuri în Cupa României
Sezonul fotbalistic pe plan judeţean va fi deschis de meciurile din turul I al Cupei României. În etapa inaugurală au fost programate şase jocuri între echipe din Liga a V-a.
- 09 August 2019
- Citeste
CAO a surclasat Universitatea - O mână de goluri în poarta studenţilor
Echipele orădene din Liga a IV-a, CAO 1910 Oradea şi Universitatea s-au confruntat într-un meci amical pe stadionul "Iuliu Bodola". Partida a fost fără istoric, CAO impunându-se cu 5-0 (3-0) în faţa unui adversar care a reluat pregătirile abia la începutul acestei săptămâni.
- 08 August 2019
- Citeste
Transfer în Championship - Puşcaş a semnat cu Reading
Bihoreanul George Puşcaş (23 de ani) a devenit noul jucător al celor de la Reading, miercuri seară. Clubul din liga a doua engleză a anunțat că românul a semnat un contract valabil pentru următoarele cinci sezoane. Potrivit presei din Anglia, Reading a plătit aproximativ 8 milioane de lire sterline celor de la Inter Milano.
- 08 August 2019
- Citeste
FRF a stabilit componenţa grupelor Ligii a III-a - CSC Sânmartin şi Luceafărul în seria a V-a
Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal a aprobat ieri componența celor 5 serii din Liga a III-a în sezonul 2019-2020. Cele două echipe bihorene, CSC Sânmartin şi Luceafărul Oradea, au fost repartizate în seria a 5-a.
- 08 August 2019
- Citeste
Liga Europa, turul III preliminar - FCSB şi U Craiova joacă acasă în prima manşă
Cele două echipe româneşti rămase în Liga Europa dispută în această seară prima manşă din turul III preliminar. Atât Universitatea Craiova, cât şi FCSB evoluează pe teren propriu, cu AEK Atena, respectiv Mlada Boleslav.
- 07 August 2019
- Citeste


