Moment de bilanţ cu premiere la sfârşit de an, dar şi prilej de sărbătoare pentru instituţia de învăţământ cu program sportiv din oraşul nostru. LPS Bihorul a sărbătorit printr-o gală de excepţie împlinirea a 60 de ani de existenţă, prilej cu care şi-a premiat cei mai buni sportivi ai anului 2014.

În faţa unei audienţe numeroase, conducerea liceului şi-a premiat cei mai buni sportivi ai acestui an. Profesorul Dan Matei, directorul liceului, a ţinut să le mulţumească celor prezenţi dar şi tuturor celor care au contribuit la dezvoltarea instituţiei în cele 6 decenii de existenţă. "Mulţumesc tuturor pentru prezenţă, oficialităţilor locale care alături de conducerea liceului au oferit posibilitatea dezvoltării instituţiei de-a lungul timpului. Mulţumesc domnului prefect Claudiu Pop, domnului Muscă de la Consiliul Judeţean, domnului Iosif Buda, cel care a pus bazele liceului, şi tuturor celor care au ales să fie prezenţi alături de noi la acest moment aniversar", a spus directorul Dan Matei.

 

Mihai Neşu alături de lepesişti

Deşi deplasarea îi este foarte dificilă, una dintre personalităţile care au răspuns prezent invitaţiei, a fost şi Mihai Neşu. Fostul fotbalist a fost primul persoană premiat. Au urmat premierile tuturor celor care în prezent sau în decursul timpului au adus glorie liceului la diferite discipline sportive. La atletism au fost premiaţi antrenorii Virgil Preda şi Olah Robert alături de sportivii Ligia Grozav, Laviniu Chiş sau Andrei David. La baschet, printre alţii, antrenorul Alin Cureş alături de managerul echipei de baschet masculin CSM-U Oradea, Şerban Sere au primit diplome şi cupe. Secţia de fotbal a avut următorii premiaţi: Ioan Hora, Remus Ganea, Ioan Pap Deac, Sorin Cigan şi Dan Daniel. De la secţia de lupte, Florian Micle şi Iulian Ciuta au fost la rândul lor premiaţi. Cel mai important sportiv al secţiei de scrimă, Andrei Timoce, a primit aplauzele şi premiile din partea conducerii. De la volei, antrenorul Rodian Achimescu a fost recompensat pentru munca depusă.

 

Judo-ul, disciplina cu cei mai mulţi premiaţi

Pentru ca reuşita evenimentului să fie deplină, premierile au fost presărate cu momente artistice realizate de gimnastele liceului. Momentul culminant al galei a fost reprezentat de premierea celor mai buni zece sportivi ai liceului din acest an. De departe cea mai valoroasă sportivă a LPS Bihorul în 2014 a fost judoka Larisa Florian care a reuşit să devină vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de juniori U21 ce s-a desfăşurat în SUA. Sportiva este pregătită de antrenorii Aurelian Fleisz şi Alexandru Goncearenco şi s-a declarat, paradoxal, nemulţumită de realizările sale din 2014. "Nu a fost cel mai bun an al meu în privinţa performanţelor, dar sper ca anul ce vine să fie superior". Pe locul al doilea s-a clasat o altă judoka, Mădălina Pantea care a reuşit clasarea pe locul al treilea atât la individual cât şi pe echipe la Campionatul Balcanic de seniori din Bosnia Herţegovina. Pe locul al treilea s-au clasat la egalitate doi sportivi. Este vorba de atletul Laviniu Chiş, campion balcanic la juniori II în proba de 3000 de metri şi de încă o judoka, sora Larisei Florian, Andreea, cea care a devenit campioană naţională la seniori. Următoarele trei locuri au fost ocupate în ordine de alţi judoka după cum urmează: Luca Kunszabo, Zoltan Farkas şi Andrei Guşă. Pe locurile 7 şi 9 au fost doi atleţi: Andrei David şi Sergiu Perţe. Al optulea a fost voleibalistul Sergiu Perţe, iar pe locul al zecelea, la egalitate, au fost încă doi practicanţi ai sportului pe tatami, Vlad Luncan şi Andreea Podelenczki.