Echipa de junioare U17 de la Crişul Oradea a încheiat victorioasă cele trei jocuri disputate în turneul feminin de polo desfăşurat la Bucureşti, în bazinul Dinamo.

Echipa de junioare U17 de la Crişul Oradea a încheiat victorioasă cele trei jocuri disputate în turneul feminin de polo desfăşurat la Bucureşti, în bazinul Dinamo.
La sfârşitul săptămânii trecute, Federaţia Română de Kempo a organizat la Bucureşti Campionatul European de grappling, iar din echipa naţională a României a făcut parte şi Ioana Hanaş, antrenoare în cadrul secţiei de judo a Clubului Sportiv Crişul Oradea (director Pető Dalma Csilla).
Etapa a patra din play-off-ul Campionatului Județean de fotbal U19 ani propune un derby orădean, al orgoliilor, între LPS Bihorul şi FC Bihorul.
Liderii ambelor serii au început în forță returul Ligii a V-a. Zorile Buntești a reușit scorul etapei (5-1) pe seama Videi Pomezeu, cu portarul Remus Indrei în rol de marcator!
Patru echipe bihorene de junioare 4 au fost protagonistele unui turneu amical de handbal dotat cu Cupa Mărțișorul. Competiția desfășurată la sala de sport a Școlii Gimnaziale Dacia din Oradea a fost organizată de Asociația Județeană de Handbal Bihor (președinte, ing. Pavel Mercea), în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Bihor (director Petruț Drăgan).
Etapa finală a Campionatului Naţional de atletism în sală pentru categoria de vârstă U18 s-a desfăşurat la finele săptămânii trecute, în Capitală. Delegaţia orădeană reprezentând LPS Bihorul a reuşit să cucerească trei medalii.
Sfârşitul săptămânii trecute a fost agitat în fotbalul „mic” din judeţul Bihor după ce Asociaţia Judeţeană de Fotbal a decis amânarea începerii sezonului de primăvară şi reorganizarea playoff-ului şi playout-ului la Liga a IV-a. În acest sens, conducerea AJF a transmis un comunicat de presă prin care se justifică modul în care s-a ajuns la această situaţie.
FC Bihor și-a îndeplinit primul obiectiv stagional chiar după primul meci oficial al anului. Victorioasă în derby-ul cu CSM Satu Mare, scor 2-1, echipa orădeană a trecut pe primul loc în seria 10 a Ligii a III-a și și-a asigurat prezența în play-off.
În primul meci oficial din acest an, Lotus Băile Felix a bifat o victorie facilă și totodată vitală în tentativa de a prinde un loc de play-off. Bihorenii au dispus pe propriul teren cu 4-2 (2-0) de echipa secundă a CFR Cluj, ultima clasată din seria 10 a Ligii a III-a.
Mai concentrată decât în meciul precedent, cu Rapid, mai ales în faza defensivă, CSM CSU Oradea a bifat un succes logic, al 18-lea consecutiv în Liga Națională de baschet masculin. Echipa orădeană s-a impus cu 70-53 (17-6,17-21, 19-20, 17-6) pe terenul lui SCMU Craiova.