220 de concurenţi de la 18 şcoli la Nucet - „Crosul Speranței” și-a desemnat câștigătorii
„Crosul Speranței”, ajuns la a treia ediție, în organizarea Școlii Gimnaziale Nr.1 Nucet, prin implicarea prof. Traian Coraș, directorul instituției de învățământ, și prof. Marcel Jurjiu, cu un aport substanțial din partea primarului orașului Nucet, Mircea Tuduce, s-a constituit într-o adevărată reușită datorită celor 220 de elevi concurenți din 18 instituții de învățământ din județ.
Nucet, orașul nucilor, a trăit zilele trecute freamătul marilor competiții sportive datorită organizării „Crosului Speranței”, ajuns la a treia ediție, organizat de Școala Gimnazială Nr.1 Nucet , având ca parteneri Primăria orașului Nucet, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Bihor, Fundația „Margarit”, iar ca sponsor SC Vitavert Ștei, precum și câteva persoane fizice.Cei 220 de elevi concurenți au provenit de la Colegiul Național „Avram Iancu” Ștei, profesor coordonator Marius Crișan; Colegiul Național „Samuil Vulcan” Beiuș, Cristian Dărban; Liceul Tehnologic Nr.1 Șuncuiș, Ștefan Dobai; precum și de la Școlile Gimnaziale din Roșia, Alin Tăutu; Răbăgani, Ionuț Alexandru Hava; Sâmbăta, Lavinia Haidu; Curățele, Ștefan Popa; Budureasa, Gabriela Oraș; Pietroasa, Remus Cristian; Lunca, Ștefan Popa; Rieni, Daniel Tocoian; Nucet, Marcel Jurjiu; Ghighișeni, Daniel Tocoian; Chișcău, Remus Cristian; Școala Gimnazială „Nicolae Popoviciu” Beiuș, Florin Cata; Școala Gimnazială „Nicolae Bogdan” Vașcău, Vlad Silaghi; Școala Gimnazială „Georgiu Popa” Câmpani, Cătălin Marius Moș; Școala Gimnazială „Miron Pompiliu” Ștei, Cristian Bogdan.
Primii clasați pe categorii de vârstă:
Categoria preșcolari, 300 metri,Fete: 1. Gianina Bode, Nucet. 2. Alexandra Popa, Ștei. 3. Maya Sîrbușcă, Nucet. Băieți: Kevin Vieru, Nucet, 2. Cristian Tanchiș, Beiuș. 3. Bogdan Mone, Ștei
Categoria clasele I-II, Fete: 1. Tania Bolojan, Roșia. 2. Valentina Haica, Nucet. 3. Carina Coste, Beiuș. Băieți: 1. Andrei Tulbure, Ștei. 2. Yannis Laslău, Beiuș. 3. Tudor Groza, Ștei.
Categoria clasele III-IV, Fete: 1. Brigita Chirea, Beiuș. 2. Ioana Mihoc, Beiuș. 3. Florina Matei, Ghighișeni. Băieți: 1. Paul Porge, Nucet. 2. David Crăciuneanu, Vașcău. 3. Filip Marcu, Ștei.
Categoria clasele V-VI, Fete: 1. Bianca Goina, Beiuș, 2. Georgiana Cucu, Nucet. 3. Claudia Zăvoian, Roșia. Băieți: 1.Antonio Mir, Ștei. 2. Valentin Haica, Nucet. 3. Darius Bila Bere, Șuncuiuș.
Categoria clasele VII-VIII, Fete: 1. Mădălina Popa, Beiuș. 2. Andra Chiș, Nucet. 3. Alina Bileac, Nucet. Băieți: Adrian Gherman, Beiuș. 2. Beni Covaci, Rieni. 3. Doru Antschel, Beiuș.
La finalul curselor toți participanții au primit pachete cu dulciuri și răcoritoare oferite din partea lui Mircea Tuduce, în calitate de persoană fizică. Festivitatea de premiere a fost oficiată de Mircea Tuduce, primarul orașului Nucet și Petruț Drăgan, directorul DJST Bihor, în care primii cinci clasați au primit pachete din partea Fundației „Margarit” și a sponsorilor. Primii trei clasați au primit și diplome, dar și plachete. La buna desfășurare a acestei reușite competiții au mai fost implicați și Iosif Korodi, inspector în cadrul DJST Bihor împreună cu Ciprian Gavra, consilier în cadrul DJST Bihor, dar și cadrele didactice de la Școala Gimnazială Nr.1 Nucet, coordonați de prof. Traian Coraș, directorul instituției de învățământ. „Competiția Crosul Speranței din cadrul proiectului județean „Crosul Speranței” are ca obiectiv principal descoperirea de noi talente în atletism și orientarea lor spre practicarea acestuia într-un mod organizat. Bineînțeles ne dorim ca alături de competiția triatlon „Francisc Matei” și crosul „Memorialul Gheorghe Popa Bota” să constituie o modalitate pentru copii de a dori să practice atletismul în Depresiunea Beiușului, care să le călăuzească pașii înspre marile competiții județene și naționale”, a afirmat prof. Marcel Jurjiu, personajul principal în organizarea celei de-a treia ediții a competiției „Crosul Speranței” desfășurat la Nucet.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.