12 clasări pe podium pentru CSU Oradea - S-au impus în patru probe
În cadrul etapei a 5-a a Campionatului Naţional de tir sportiv ce s-a desfăşurat la Arad, CSU Oradea a obţinut patru clasări pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
Sportivii pregătiţi de Adriana Floruţa şi Vasile Leţ au obţinut nu mai puţin de 12 clasări pe podium dintre care patru pe cea mai înaltă treaptă a acestuia. Performerele delegaţiei orădene au fost Cristina Rayna la junioare I şi Ramona Cicortaş la junioare II care au câştigat proba de puşcă, 40 de focuri, aer comprimat. La psitol, 40 de focuri - aer comprimat Francesca Pop la senioare şi Alexandra Roman la junioare III s-au impus la categoriile lor de vârstă. Ocuparea tuturor celor trei trepete ale podiumului la puşcă 40 de focuri aer comprimat la junioare II prin Ramona Cicortaş, Cristina Stoie şi Coralia Urdea este o altă realizare pentru CSU Oradea. În aceeaşi probă au mai fost obţinute următoarele rezultate: Eliza Molnar, locul al doilea la senioare, Csany Denisa locul al II-lea la junioare III, Alexandra Coita locul al III-lea la aceeşi categorie de vârstă şi Vivianne Mangra locul al IV-lea tot la junioare III, ultima sportivă aflându-se la prima ei participare. În proba de pistol, 40 de focuri - aer comprimat Andreea Popescu şi Norbert Grama s-au calsat pe locul al II-lea la juniori II, iar la juniori III, Victor Lupşea a terminat al III-lea, iar Cristian Paul a fost al IV-lea.
Naţionale găzduite în premieră de Oradea
Următoarea etapă a Campionatului Naţional, cea de-a 6-a, se va disputa la Bucureşti în perioada 5-8 februarie, pentru ca între 13 şi 18 februarie oraşul nostru să găzduiască în premieră întrecerile Campionatelor Naţionale de Juniori I şi II. Pe această cale sunt invitaţi toţi iubitorii acestui sport pentru a-i susţine pe orădeni la această importantă competiţie ce va fi găzduită de sala de sport a Universităţii.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.