"Vrem mai multe medalii decât în 2009"
Directorul CS Crişul, Titi Frenţ, a împlinit ieri 50 de ani, prilej cu care şi-a invitat prietenii şi colaboratorii la o întâlnire informală la sediul clubului. La patru de la instalarea la cârma clubului orădean, Frenţ îşi doreşte în plan sportiv rezultate superioare celor din anul precedent.
Primul trimestru al anului 2010 se dovedeşte a fi unul fast pentru CS Crişul, care a obţinut deja 10 medalii la Campionatele Naţionale. "Am început anul în forţă la judo, karate şi atletism. Dincolo de medalii, ne bucură faptul că sportivii noştri şi-au îmbunătăţit performanţele, înregistrând unele recorduri. În 2010 ne dorim să obţinem medalii mai multe decât în 2009, când sportivii noştri au urcat de 86 de ori pe podium la Campionatele Naţionale", a spus Titi Frenţ (foto). Conducătorul Crişului este mulţumit că nu a coborât ştacheta performanţei, înălţată de predecesorul său, regretatul Ioan Alexandrescu. "La început mi-a fost puţină teamă că nu vom reuşi să avem rezultatele cu care clubul era obişnuit. Nu mi-am rupt gâtul după un an, aşa cum au prezis unii. Cu sprijinul colegilor din club, am reuşit să menţinem ştacheta ridicată de Ioan Alexandrescu, ba chiar am mai şi înălţat-o", este de părere directorul, care speră ca gruparea orădeană să aibă cel puţin un reprezentant la Jocurile Olimpice de la Londra (2012). Titi Frenţ consideră că judoka Ioana Matei şi atleta Bianca Lazăr Fazekas au şanse de a face parte din lotul României pentru următoarea ediţie a Olimpiadei de Vară.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.