Revigorată după ultimele două meciuri încheiate cu victorii, care i-au permis să salte de pe locurile retrogradabile, FC Bihor aşteaptă cu optimism meciurile cu Arieşul Turda şi UTA, ambele de pe teren propriu. Conducerea tehnică speră, însă, ca jucătorii să rămână concentraţi şi să nu trateze cu superficialitate următoarele partide.

"Jucătorii s-au pregătit bine spre foarte bine toată săptămâna. Vom aborda jocul cu Arieşul cu încredere şi dorinţa de a câştiga încă trei puncte. Nu este o echipă de care să nu putem trece. Printr-o mobilizare bună şi dăruire se poate orice, exemplul cel mai bun fiind CFR Cluj în confruntarea cu Chelsea sau Roma. Le-am spus băieţilor că dacă nu batem Turda punctele aduse de la Târgovişte nu mai au nicio valoare. Arieşul este o echipă omogenă cu jucători mai în vârstă, periculoasă la fazele fixe şi bine aşezată în teren. Noi dorim să ne impunem jocul. Ei să danseze cum le cântăm noi. Am început cu două victorii şi trebuie să rămânem concentraţi", a comentat antrenorul principal Vig Zoltan (foto stânga).
"Secundul" Mircea Fodor (foto dreapta) şi-a exprimat nemulţumirea faţă de un articol apărut într-un săptămânal local în care se făcea referire la faptul că FC Bihor ar fi cumpărat la pauză meciul cu Minerul Lupeni (4-1). "Suntem mâhniţi că nişte pseudo-ziarişti care scriu la fiţuici pot afirma aşa ceva. La FC Bihor, dacă se pierde, s-a vândut meciul, iar dacă se câştigă, a fost cumpărat. Pe aceşti ziarişti nici nu îi văd pe la conferinţele FC Bihor şi cred că ar fi mai bine ca fiecare să-şi vadă de treaba lui", a afirmat Fodor, care a evitat să menţioneze numele ziariştilor sau al publicaţiei.
Abia reintrat în echipa orădeană, Răzvan Radu are din nou probleme. În amicalul de marţi cu Olimpia Salonta, Radu a suferit o contractură musculară, fiind incert pentru partida cu turdenii, programată mâine, de la ora 11.00, pe Stadionul Municipal. Un alt jucător accidentat de multă vreme, Cristian Andor nu este nici acum pe deplin refăcut după o afecţiune la gleznă. "Cred că recuperarea lui Cristi Andor a fost greşită. Am înţeles că ligamentul nu s-a lipit bine şi încă îl mai doare. Stă de patru luni şi am fi avut mare nevoie de el. Sunt convins că va reveni şi va fi jucătorul dinainte", este de părere Mircea Fodor, care a comentat şi evoluţia juniorului Cristian Butuc, decisiv în precedentul joc, cu FCM Târgovişte (1-0). "Butuc confirmă de vreo lună de zile. Dacă nu i se va urca la cap că este mare jucător, atunci va fi bine. Sper să rămână cu picioarele pe pământ şi să muncească la fel în continuare", a spus Fodor.