Handbaliştii de la CSM Oradea merg "ceas" în Seria B a Diviziei A, obţinând patru succese în tot atâtea partide disputate. După victoriile din meciurile cu HC Sebeş şi HC Piteşti (alte două contracandidate în lupta pentru promovare), elevii lui Sebastian Tudor au câştigat ieri la Cluj-Napoca în faţa unei alte echipe cu pretenţii, "U" Transilvania din localitate. După 60 de minute de joc, CSM Oradea s-a impus cu 32-26, după ce la pauză clujenii conduceau cu 12-11.

În prima repriză, una foarte echilibrată, ambele echipe au condus pe tabelă, iar gazdele au intrat la vestiare cu un avantaj minim, 12-11. În mitanul secund, însă, orădenii s-au dezlănţuit, jocul excelent pe contraatac şi pe faza a doua şi eficacitatea lui Cântec (autor a 10 goluri) şi Alexandru Farcaş (9 goluri) prilejuind CSM-ului să se desprindă la 18-12, în minutul 40. Avantajul avea să se dovedească hotărâtor în stabilirea învingătoarei, CSM impunându-se la final cu 32-26. La Cluj-Napoca, antrenorul Sebastian Tudor i-a folosit pe: Bistrean, Gale (portari), Cântec 10 goluri, Matei, Iştoc, Radu, Nemenco 2, Macovei 5, Al. Farcaş 9, R. Farcaş 1, Avram 2, Babici, Banciu, Amihăesi 3 (jucători de câmp). "A fost un meci dificil, mai ales în prima repriză. După pauză am dominat clar ostilităţile, jucând foarte bine pe contraatac şi pe faza a doua. Doresc să evidenţiez întreaga echipă pentru această victorie, cu o remarcă specială pentru Georgică Cântec, care a făcut un meci mare. El şi-a revenit total după operaţia la ligamentele încrucişate şi este din nou un jucător de bază", a declarat, după succesul de la Cluj-Napoca, antrenorul Sebastian Tudor.