Atleţii orădeni au început bine acest an. La Grand-Prix-ul indoor organizat săptămâna trecută la Bucureşti, sportivii orădeni au obţinut clasări pe podium, unii dintre ei îmbunătăţindu-şi recordurile personale. Două dintre piesele de bază ale atletismului orădean, Andrea Ispan şi Cornelia Deiac, au fost prezente loâa o conferinţă de presă organizată la sediul CSM Oradea.

Andrea a câştigat proba de săritură în înălţime la senioare, cu 1,84 metri, în timp ce Cornelia o ocupat locul doi la lungime tineret, cu 6,41 metri, după o perioadă în care nu mai reuşise să depăşească acest prag. "Iniţial, nu am vrut să plec la acest concurs din cauza unei întinderi musculare. Până la urmă am sărit şi am câştigat proba. Vreau însă să trec peste ştacheta înălţată la 1,90 metri, situaţie în care aş putea să particip la concursuri mai bune, pe plan internaţional", a spus Andrea Ispan, care urmează să participe la Campionatele Naţionale de sală şi la Grand-Prixul "Monica Iagăr".
"M-am pregătit mai bine decât până acum şi asta s-a văzut în rezultatul obţinut, record personal în sală. Sper să sar 6,50 m, performanţă cu care pot prinde competiţii afară", a precizat Cornelia Deiac.
Antrenorul Virgil Preda este încrezător în potenţialul sportivelor pe care le pregăteşte, dar şi într-un viitor luminos al atletismului orădean, după constituirea unei secţii şi la CSM Oradea. "Ambele pot mai mult şi cred că vor reuşi să confirme speranţele mele. Sunt perspective bune pentru atletism şi în condiţiile unui buget mai mic al CSM-ului. Avem un triunghi LPS - CSU - CSM pentru care toţi colegii din ţară mă invidiază. Suntem pe un trend ascendent şi sper ca peste vreo doi ani să apară un sponsor care să dea pentru salariile sportivilor vreo 4-500 de milioane lei pe an. Asta, pe lângă banii care ar veni de la club. Pentru atleţi ar fi mai bine, dar nu atât de bine ca şi pentru jucătorii celor patru echipe de la CSM", a punctat Preda.
Deplasarea sportivilor în Capitală a fost asigurată de CSU Oradea. "Mă bucur că am mai găsit o portiţă de a colabora cu CSM şi de a ajuta sportivii, astfel încât dintr-o sărăcie mare să facem una mai mică. Aşteptăm cu nerăbdare finalizarea lucrărilor la sala de atletism, astfel încât sportivii să se poate pregăti în condiţii mai bune", a afirmat Iacob Hanţiu, prorectorul Universităţii Oradea.