După minivacanţa competiţională, prilejuită de amânarea meciului cu Gaz Metan CFR Craiova pentru 14 septembrie, FC Bihor are parte sâmbătă de un meci oficial împotriva unui adversar aflat în criză. Într-un interval de patru zile, UTA a pierdut surprinzător acasă cu CSM Râmnicu Vâlcea (1-2) şi a fost eliminată din Cupa României de Luceafărul Felix (2-4), dar conducerea tehnică orădeană nu subestimează "Bătrâna Doamnă".

Chiar dacă adversarul traversează un moment mai slab şi nu mai are lotul din sezonul trecut, Gheorghe Ghiţ anticipează o confruntare dificilă pentru echipa sa. "Jocul UTA-ei a rămas acelaşi, face bine faza de posesie şi când vrea poate învinge orice echipă din serie. Împotriva noastră a reuşit mereu jocuri bune şi nu trebuie subestimată. În plus, are câşiva jucători experimentaţi, precum Hidişan, Drăghici, Bălan care prin acţiuni individuale pot decide meciul. Trebuie să fim atenţi la acest aspect, pentru că ne cunoaştem foarte bine şi o acţiune individuală ar putea face diferenţa", a spus antrenorul principal al FC Bihor. Ghiţ consideră că pentru FC Bihor constituie un avantaj faptul că UTA a fost nevoită să dispute marţi un meci de cupă încheiat după prelungiri. "Sper să profităm de acest lucru şi să obţinem trei puncte, astfel încât să nu permitem lui Poli Timişoara, Gloria Bistriţa sau Gaz Metan CFR Craiova să se distanţeze faţă de noi", a adăugat Ghiţ, care-i va avea la dispoziţie pe Mărkuş şi Selagea, reveniţi de la lotul naţional de tineret. Selagea a jucat titular în meciul cu Kazahstan (1-1), iar Mărkuş a rămas pe banca de rezerve în partida cu Letonia (2-0). Va apărea în echipă şi Diarra, care sezonul trecut a evoluat chiar la UTA, nu însă şi sârbul Malinic, care "mai are nevoie de timp pentru a se integra în echipă". Partida FC Bihor - UTA va începe la ora 13.00 şi va fi transmisă în direct de Digisport 1. Biletul costă 10 lei şi se poate procura de la sediul clubului între orele 09.00 şi 16.00, precum şi de la Stadionul Municipal "Iuliu Bodola", între 12.00 şi 15.00, iar în ziua jocului de la ora 11.00.