În perioada 2-4 iulie, în incinta Cetăţii Oradea se va desfăşura Campionatul Naţional de tir cu arcul. Ediţia din acest an se va desfăşura şi sub alte două titulaturi, "Cupa Redpoint" şi "Cupa Cetăţii". Întrecerea va fi organizată de clubul Redpoint Oradea, în colaborare cu Direcţia pentru Sport a Judeţului (DSJ) Bihor, cu sprijinul Primăriei Oradea şi a Consiliului Judeţean Bihor.

 

Amănunte despre această nouă ediţie a Campionatelor Naţionale de tir cu arcul au fost oferite în cadrul unei conferinţe de presă de Mircea Stroe, de la clubul Redpoint Oradea. Va fi al doilea an consecutiv în care Naţionalele se vor desfăşura la Oradea.

Până ieri confirmaseră participarea 122 de sportivi de la 15 cluburi din întreaga ţară. 17 dintre sportivi sunt orădeni, fiind legitimaţi la cluburile Redpoint, Gym şi "Alexandru Roman".

Se va concura la categoriile de vârstă copii, cadeţi, juniori şi seniori, la individual şi pe echipe, probele de concurs fiind arc tradiţional, arc olimpic şi arc compound.

În proba de arc tradiţional distanţa faţă de ţinte va fi de 18, respectiv 25 m, iar la celelalte două probe participanţii vor trimite săgeţile de la o distanţă de 70 de metri de ţinte.