"Executaţi" cu trei lovituri de măciucă! - Damila Măciuca - FC Bihor 3-0 (1-0)
Stadion: Drăgăşani
Gazon: bun
Spectatori: aproximativ 1.800
Marcatori: A. Voinea 40 şi 63 (ambele din 11 m), Codin 88
Remarcaţi: Melcea, A. Voinea, Codin / -
Damila: Botaş - Samson, I. Stoica, Posteucă, Ed. Stoica - Melcea, L. Iordache, Lircă (83 Hlincă) - Ad. Popa (62 Codin), A. Voinea, B. Geantă (76 Bălan).
Antrenor: Erik Lincar.
FC Bihor: Popescu - Sg. Oltean, Petrache, Tînc, Diarra - Florean, Coroian, Selagea (66 Voiculeţ), Sorian - Mărkuş (73 Hadăr), Sulea (55 M. Popa).
Antrenor: Claudiu Niculescu.
Arbitri: Mihai Amorăriţei (Câmpina) - la centru, Dragoş Iliescu (Craiova), Ionuţ Babadag (Alexandria) - asistenţi.
Observatori FRF: Laszlo Sajtos (Sibiu) şi Dorel Cura (Arad).
Instalarea lui Claudiu Niculescu pe banca tehnică a FC Bihor nu a produs şocul pe care conducătorii şi fanii îl aşteptau. Rezultatul la meciul de debut al fostului dinamovist a fost însă şocant: 0-3 cu anonima Damila Măciuca, o debutantă în liga secundă.
Echipa vâlceană cu nume hazliu a arătat că ştie să joace şi fotbal, punând la respect un adversar ridicol pentru care promovarea tinde să devină o himeră şi în acest sezon. Nici faptul că se aflau la al treilea joc în decurs de o săptămână nu a împiedicat ambiţioasa echipă gazdă să-şi continue parcursul excelent din startul campionatului. Orădenii nu au fost în stare să profite de oboseala vâlcenilor, cu toate că în prima repriză au avut câteva ocazii de a marca, irosite de Mărkuş, Sulea şi Sorian. Sterili în atac, oaspeţii au avut lacune şi în defensivă. Veriga slabă a fost fundaşul stânga ivorian Diarra, care a comis două henţuri în propriul careu (40, 63) şi A. Voinea nu a ratat şansa de a puncta de la 11 metri (2-0). Demoralizaţi, bihorenii au mai încasat o lovitură spre final, Codin (88) învingându-l pe Popescu cu o execuţie de fineţe (3-0). Punctaj maxim după patru meciuri şi fără gol primit pentru Damila, care a ajuns să-şi privescă de sus toate adversarele, o performanţă deosebită pentru tânărul antrenor orădean Erik Lincar, sub comanda căruia echipa vâlceană are 21 de meciuri consecutive fără eşec în campionat. „A fost cel mai greu meci, veneam după jocul din cupă cu Petrolul, ştiam că ne vom resimţi din punct de vedere fizic. Dar, jucătorii au câştigat eroic, ştiu că a fost foarte greu, merită aprecierea tuturor, a mea, a conducerii şi fanilor. Eu mai am ani buni de antrenat în Liga a II-a, dar am mare încredere că unii dintre jucătorii mei vor ajunge să joace în primul eşalon. Nu am primit gol până acum, dar am avut şi ceva şansă, secretul e că toţi jucătorii muncesc, toţi fac faza defensivă, de la atacant până la fundaş. Ca antrenor, eu asta îmi doresc, să nu primesc gol şi să dau", a comentat Lincar. În ciuda eşecului ruşinos şi a faptului că FC Bihor a devenit o echipă de pluton, Claudiu Niculescu consideră că nu sunt motive de îngrijorare. "Scorul nu reflectă absolut deloc ceea ce s-a întâmplat pe teren. Până la faza primului penalty, am jucat bine şi am ratat 3-4 ocazii foarte mari. Din păcate, greşeala lui Diarra, care a comis henţ la cele două faze, ne-a fost fatală, iar pe final am primit şi golul al treilea. Totuşi, am observat o schimbare în bine în jocul formaţiei noastre, şi de aceea nu trebuie să disperăm. Am şters cu buretele acest rezultat şi acum trebuie să ne concentrăm pentru meciul următor, pe care trebuie să îl câştigăm", s-a încurajat antrenorul principal al FC Bihor.



Pentru a promova avem nevoie de un antrenor si minim 3 jucatori {valorosi} cu experienta.Dar va garantez eu stimati suporteri ca nimeni din conducerea clubului nu-si doreste promovarea.Poate ca numele lui Niculescu ar atrage in iarna ceva jucatori mai buni dar cei din conducere nu vor investi in asa ceva asa cum nu doresc sa suporte nici cheltuielile infinit mai mari care vor aparea odata cu promovarea.Conducatorii echipei noastre sant doar amatori de chilipiruri.Stau la mica ciupeala poate iese ceva.Era evident din vara cand au vrut sa vanda 2 dintre jucatorii de perspectiva iar cand vrei sa promovezi nu procedezi de maniera aceasta.Majoritatea suporterilor i-au "citit" de mult si din aceasta cauza tribunele sunt din ce in ce mai goale.Mai suntem noi cei cativa naivi care ratacim printre scaunele arenei dar doar din nostalgie pentru ce am fost si cu vagi sperante pentru ce am putea sa fim.Amin !
Diarra a sarit iar mingea a lovit spatele si din spate mingea e ricosat in partea din spate a maine langa cot !!!!a doua oara aproape la fel se intampla ...Diarra e un jucator profesionist . Noul antrenor va aduce o mentalitate noua bazata pe incredere si success !!!