"Europenele" de cros pentru surzi, la Băile Felix
Pista de cros din pădurea din Băile Felix va găzdui vineri şi sâmbătă ediţia a IX-a a Campionatelor de cros pentru surzi. Competiţia va fi organizată sub egida European Deaf Sport Organization (DEAF) de Direcţia Judeţeană pentru Sport (DJS) Bihor, Primăria Oradea, Asociaţia Judeţeană a Surzilor Bihor şi CS "Tăcerea" Oradea.
Directorul DJS Bihor, Sorin Buhaş, inspectorul DJS Bihor, Iosif Korodi, directorul Asociaţiei Surzilor Bihor, Angelica Platon, şi secretarul CS "Tăcerea" Oradea, Viorel Todor, au oferit amănunte despre această ediţie a Europenelor de cros pentru surzi, prima organizată în România.
La concurs şi-au anunţat participarea 90 de sportivi, din 13 ţări ale continentului. Se va concura la categoriile de vârstă juniori şi seniori, atât la masculin, cât şi la feminin, pe distanţe cuprinse între 4 şi 12 kilometri.
România va avea şapte sportivi în competiţie, dintre care o orădeancă, Elisabeta Purda. În vârstă de 44 de ani, ea va concura la categoria senioare, 4 km, urmând să se retragă din concursuri după Europenele de la Băile Felix.
Competiţia va debuta vineri, 23 aprilie, de la ora 11.00, după festivitatea de deschidere, programată cu o oră mai devreme. A doua zi, sâmbătă, întrecerile vor începe la ora 10.00. Premierea se va efectua la sala de festivităţi a Hotelului Termal.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.