Terenul sintetic din centrul comunei Budureasa a fost, luni, 13 aprilie, în zi de sărbătoare, gazda turneului de fotbal pe teren redus, dotat cu "Cupa Poiana'', ediţia a cincea.

Iubitorii sportului de pe teritoriul comunei Budureasa au avut, din nou, clipe deosebite, datorită iniţiativei, demarată în urmă cu patru ani, a lui Radu Olea şi Vasile Grec, primarul, respectiv viceprimarul comunei Budureasa, prin organizarea acestei, de acum, populare competiţii care are mare "priză'' în rândul iubitorilor de fotbal. Ca şi la precedenta ediţie au participat opt echipe, Budureasa I, Budureasa II, Grui I, Grui II, Grui III, Grui IV, Burda şi Saca, care s-au confruntat în sistem eliminatoriu în formula 5+1, în două reprize a câte 15 minute. Meciurile, deosebit de disputate, în care a dominat spiritul de fair-play, au fost arbitrate de prof. Marius Crişan, iar asistenţa medicală a fost asigurată de dr. Teodor (Dorel) Fret. Organizatorii acestui eveniment, Primăria şi Consiliul Local Budureasa, au afirmat cu multă satisfacţie că de la începutul lunii terenul sintetic a fost luat cu asalt în fiecare zi, echipele jucând multe meciuri de pregătire. Totuşi "pata de culoare'' au dat-o cele patru echipe din Grui, care au depăşit numeric grupările din comună atât pe teren, cât mai ales la "fondul sonor'', fiind încurajate de o galerie foarte numeroasă şi deosebit de sportivă. În meciurile eliminatorii s-au înregistrat următoarele rezultate: 

Budureasa I - Grui I 6-1; Budureasa II - Saca 4-1; Grui II - Grui III 2-2, 5-3, după loviturile de departajare; Burda - Grui IV 6-1.

Semifinale

Budureasa I - Budureasa II       4-3

Burda - Grui II      1-0

Finala mică

Grui II - Budureasa         3-2

Finala mare

Budureasa I - Burda        3-1

Câştigătoarea celei de-a cincea ediţii a "Cupei Poiana'', Budureasa I, antrenată de Nicolae Grec, a avut în componenţă următorii jucători: Viorel Nicolae Ciocan, Remus Nistor, Raul Olea, Costel Oncea, Gheorghe Viliga, Vasile Rus, Mădălin Todoruţ, Ionuţ Cuc. Festivitatea de premiere a fost oficiată de Vasile Grec, viceprimarul comunei, împreună cu dr. Teodor Fret. Ca de obicei au participat şi consilierii locali, aceştia oferind echipelor cupe, diplome şi premii în bani. Astfel, echipa campioană a primit 250 de lei,  locul doi - 150 de lei, locul trei - 100 de lei, iar ocupanta locului patru - 50 de lei.