Meci între "cenuşăresele" Grupei D la Cupa Mondială din Africa de Sud, Ghana şi Australia nefiind cotate printre favoritele la calificarea din această grupă. Însă succesul obţinut de africani în prima etapă, chiar în faţa Serbiei, a schimbat total datele problemei, iar o posibilă victorie a Ghanei în partida cu "cangurii" ar asigura selecţionatei africane un loc în optimile competiţiei.

 

Chiar dacă la casele de pariuri africanii sunt cotaţi cu prima şansă, să spunem că palmaresul întâlnirilor directe este favorabil naţionalei de la Antipozi, din şase dispute, toate amicale, africanii câştigând una, iar australienii, cinci. Cu toate acestea, Ghana mizează pe moralul bun al fotbaliştilor după neaşteptatul, dar meritatul succes din partida cu Serbia, pe revenirea unuia dintre jucătorii de bază, Muntari, dar şi pe ambiţia jucătorilor, conştienţi că un eventual succes le-ar deschide larg porţile spre faza superioară a competiţiei. La rândul lor, australienii ştiu că o înfrângere echivalează cu eliminarea din cursa pentru optimi, mai ales că eşecul usturător din jocul cu Germania (0-4) le-a stricat şi golaverajul. Aşadar, o dispută interesantă, între două echipe bătăioase, dornice să furnizeze surpriza, un duel cu un final greu de anticipat.

Echipele probabile:

Ghana: Richard Kingson - John Pantsil, John Mensah, Isaac Vorsah, Hans Sarpei - Prince Tagoe, Anthony Annan, Sulley Muntari, Dede Ayew, Kevin - Prince Boateng - Asamoah Gyan. Selecţioner: Milovan Rajevac.

Australia: Mark Schwarzer - Luke Wilkshire, Lucas Neill, Craig Moore, Scott Chipperfield - Brett Emerton, Mark Bresciano, Jason Culina, Carl Valeri - Harry Kewell, Josh Kennedy. Selecţioner: Pim Verbeek.