"Băieţii s-au achitat bine de sarcini"
La finalul jocului amical de sâmbătă, în care FC Timişoara a învins pe FC Bihor Oradea cu 2-1, reacţiile celor doi tehnicieni au fost diferite.
Gabi Balint, noul antrenor al bănăţenilor, a criticat prestaţia elevilor săi. "Prima parte a fost dezastru. Am fost statici, am tratat jocul cu superficialitate."
Tehnicianul orădenilor, Vig Zoltan, a fost mulţumit de prestaţia jucătorilor săi: "Ţinând cont că am venit după cantonamentul din Stâna de Vale, unde am lucrat pentru îmbunătăţirea condiţiei fizice, jucătorii mei s-au achitat bine de sarcini în amicalul cu echipa timişoreană. Chiar dacă nu m-a interesat rezultatul în mod special, am ţinut să oferim o replică cât mai bună valoroasei noastre adversare şi cred că, în mare măsură, am reuşit acest lucru."
Dacă la lituanianul Bespalov s-a renunţat imediat după jocul cu Timişoara, celălalt jucător aflat în probe la FC Bihor, brazilianul Lucas Jefferson, i-a lăsat o bună impresie lui Vig Zoltan: "Pe lângă superbul gol marcat, Lucas s-a bătut în permanenţă cu valoroşii fundaşi pe care i-a avut în faţă. Eu aş dori legitimarea acestuia, dar totul va depinde de rezultatul negocierilor pe care le va purta conducerea."
În privinţa viitorului meci amical, cel cu campioana CFR Cluj-Napoca, antrenorul orădenilor a declarat: "Vom întâlni campioana României şi una dintre cele mai puternice echipe ale actualei ediţii din Liga I. Dar, acest meci, la fel ca şi cel cu FC Timişoara, ne va ajuta să câştigăm experienţă."



Comentarii
Nu există nici un comentariu.