La conferinţa de presă de după jocul CSM Oradea - Gaz Metan Mediaş (scor: 83-91), antrenorul oaspeţilor, Mihai Corui, a apreciat jocul echipei gazde, pe care o consideră una de perspectivă, care ar putea reveni în prim-planul baschetului masculin românesc. În schimp, tehnicianul gazdelor, Veres Attila, a declarat că spera la mai mult în jocul de sâmbătă.

Mihai Corui (antrenor, Gaz Metan Mediaş): "Observ că la Oradea se naşte o echipă. Munca antrenorului Veres Attila, fostul meu coleg de cameră, şi a managerului Şerban Sere, doi profesionişti adevăraţi, începe să se vadă. Am avut un meci greu, dar am reuşit să ne desprindem după eliminările sârbilor Mandic şi Mijuskovic. După acest succes, am reintrat în lupta pentru accederea în play-off. Îmi place sala şi publicul orădean, un bun cunoscător al baschetului".
Veres Attila (antrenor, CSM Oradea): "Consider că am pierdut pe mâna noastră. Din păcate, nu toţi jucătorii au fost montaţi, iar apărarea în echipă n-a funcţionat cum trebuia. Speram să jucăm mai bine, dar am ratat mult în numeroase faze favorabile. Chiar dacă încerc să-i încurajez în permanenţă, lipsa de experienţă produce panică printre unii jucători când întâlnim adversari puternici. După venirea la CSM a celor trei sârbi, adversarii au început să ne ia în serios şi să ne studieze jocul. Şi în jocul de astăzi arbitrii şi-au dorit foarte mult să iasă în evidenţă şi au luat decizii care au defavorizat ambele echipe. Urmează partida din deplasare cu Rapid Bucureşti. Din punctul meu de vedere, nu iau în calcul decât victoria. În mod normal, meciul ar trebui să fie la discreţia noastră".