"Absenţa lui Franklin a fost suplinită"
Laszlofy Botond (antrenor, BC Miercurea Ciuc): "Partida s-a pierdut în apărare şi în sfertul trei în care am jucat foarte prost. Nu am reuşit să închegăm atacul, apărarea gazdelor dându-ne mari bătăi de cap. Nu am reuşit să ne concentrăm în sfertul trei, chiar dacă am menţionat în vestiar ceea ce trebuie să facem. Avem mulţi jucători noi şi câteodată ne iese faza de atac şi uneori nu. Vom încerca să corectăm greşelile până la startul campionatului. Obiectivul echipei noastre este o clasare în locurile 9-12. Nu cred că putem forţa intrarea în playoff pentru că avem o bancă destul de scurtă, ne-ar mai fi trebuit câţiva jucători pentru un asemenea obiectiv. Însă noi ne vom juca şansele noastre. CSM Oradea este o echipă de valoare, cu jucători de calitate, care cred că va face o figură frumoasă şi în campionatul care va începe."
Cristian Achim (antrenor, CSM Oradea): "Mă bucur că am câştigat şi că ne-am calificat. În al doilea rând doresc să mai fac o precizare. Cupa României se joacă în două manşe şi singurul lucru care contează este rezultatul cumulat după două meciuri. Am pierdut un meci, adevărat, însă este început de sezon, nu a fost un capăt de ţară. Cine a judecat în felul asta a greşit pentru că Miercurea Ciuc are mai mulţi jucători noi, chiar dacă azi au jucat mai slab, şi este o echipă cu totul nouă. Doresc să îi felicit pe adversarii din această manşă, au fost un adversar bun şi dificil. Cred că în meciurile lor de pe teren propriu, vor furniza surprize. După accidentarea lui Franklin, am rămas cu trei jucători străini, am avut doar 9 jucători pe bancă şi a trebuit să jucăm cu doi sportivi aproape 40 de minute. Putea să iasă rău, însă din fericire jucătorii au fost senzaţionali."



Comentarii
Nu există nici un comentariu.